Șef din cadrul Primăriei mun. Chișinău: Aerul condiționat în transport public nu prezintă pericol
Călătorilor nu trebuie să le fie frică de aerul condiționat din transportul public municipal. Șoferii sunt instruiți cum să îl gestioneze ca să nu prezinte pericol, a spus șeful adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială din municipiul Chișinău, Vladimir Bolocan, citat de IPN.MD.
Subiectul a fost abordat la ședința operativă a serviciilor municipale în contextul sesizării situațiilor în care unii călătorii le ce taxatorilor sau șoferilor să deconecteze sistemul de aer condiționat de teama că le-ar putea face rău.
În contextul temperaturilor caniculare, Vladimir Bolocan a atenționat persoanele cu hipertensiune arterială, cele cu probleme cariatide, femeile însărcinate și copiii să evite să iasă din cază între orele 11.00-17.00.
Sub nicio formă copii nu trebuie lăsați singuri în mașină, chiar și cu climatizorul pornit. Vladimir Bolocan recomandă părinților, de fiecare dată când au nevoie să părăsească vehiculul, să ia cu ei copii cu ei, chiar dacă e vorba de perioade scurte de timp.
Săptămâna trecută, punctele de triaj și asistență anticaniculară au fost vizitate de peste 3000 de persoane, iar ambulanța a fost solicitată pentru 587 de persoane cărora li s-a făcut rău din cauza temperaturilor ridicate. Au fost raportate 25 de cazuri de insolație, 11 la copii și 14 la adulți.
Amendă de aproape 1,5 milioane de lei pentru o organizație de creditare
Banca Națională a Moldovei (BNM) a aplicat o amendă de 1.442.912 lei unei organizații de creditare nebancară, pentru mai multe încălcări constatate în activitatea acesteia. O.C.N. „FLEX FINANCIAL” S.R.L. este compania sancționată, amenda reprezentând 4,47% din venitul său operațional realizat în anul 2025.
Studiu britanic: țigările electronice sunt mai eficiente în renunțarea la fumatul tradițional decât metodele clasice
Țigările electronice cu nicotină pot ajuta mai mulți adulți să renunțe la fumat decât metodele clasice, precum plasturii sau guma cu nicotină. Aceasta este concluzia celei mai recente analize Cochrane, care a inclus 80 de studii și date de la aproape 30.000 de fumători adulți. Publicată în luna august, analiza a comparat eficiența țigărilor electronice cu nicotină cu alte metode folosite pentru renunțarea la fumat, relatează euronews.
(VIDEO) 5.600 de țigarete, ascunse într-un autocar cu destinația Marea Britanie, depistate la Vama Cahul
Ofițerii Serviciului Vamal au depistat 5.600 de țigarete nedeclarate, ascunse într-un autocar care urma să ajungă în Marea Britanie. Cazul a fost documentat la postul vamal Cahul.