Un tânăr se zbate între viață și moarte, după ce s-a prăbușit în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe, la Anenii Noi
Un tânăr a ajuns la spital, după ce a căzut în gol de la etajul superior al unui bloc de locuințe. Acesta a fost găsit zăcând la pământ, în această dimineață, în jurul orei 08:35, pe strada Suveranității, din localitatea Bulboaca, Anenii Noi, susțin sursele PulsMedia.MD.
Astfel, potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 21 de ni, originar din localitate Hîrbovăț. Acesta a fost găsit de către un trecător, zăcând la pământ, după ce a căzut în gol de la etajul 5 al blocului de locuințe. La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe.
Acesta a fost transportată în stare gravă și a fost internat în secția de terapie intensivă a Spitalului raional Anenii Noi având fracturi la ambele picioare, dar și a coloanei vertebrale.
Preliminar se consideră că acesta s-ar fi aflat în stare de ebrietate și ar fi ieșit la balcon ca să fumeze o țigară, însă din nefericire și-ar fi pierdut echilibrul și a căzut de la etajul 5.
(VIDEO) 5.600 de țigarete, ascunse într-un autocar cu destinația Marea Britanie, depistate la Vama Cahul
Ofițerii Serviciului Vamal au depistat 5.600 de țigarete nedeclarate, ascunse într-un autocar care urma să ajungă în Marea Britanie. Cazul a fost documentat la postul vamal Cahul.
Poliția de Frontieră și-a desemnat cei mai buni angajați în cadrul concursului „Cel mai bun în profesie”
Poliția de Frontieră a desfășurat, în perioada 9–10 septembrie 2026, etapa finală a concursului profesional „Cel mai bun în profesie”, ediția 2026. Competiția a fost găzduită de Direcția regională Vest.
Moldova își retrage temporar angajații de la trei puncte de control comun aflate pe teritoriul Ucrainei
Autoritățile Republicii Moldova vor modifica temporar modul de desfășurare a controalelor în trei puncte de trecere de la frontiera moldo-ucraineană, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile aeriene rusești asupra Ucrainei.