Constantin Vozian demisionează din funcția de administrator al Aeroportului Internațional Chișinău
Constantin Vozian demisionează din funcția de administrator al Aeroportului Internațional Chișinău. Anunțul a fost făcut astăzi de către acesta pe pagina sa de Facebook.
Vozian a precizat că motivele care l-au făcut să decidă să-și dea demisia sunt „banale”, dar în acelați timp „complexe”.
„În calitate de administrator, 90% din energia și timpul alocat activității este irosit pe respectarea unor proceduri birocratice total nepotrivite unei afaceri, dar mai cu seamă unui obiectiv strategic cum este Aeroportul Internațional Chișinău”, a scris Vozian pe Facebook.
Totodată, pentru a evita speculațiile, Vozian a subliniat că nu a fost impus să-și dea demisia. Decizia îi aparține.
„Pentru a evita orice forme de speculații – nu am fost impus sau îndemnat să demisionez de absolut nimeni. Sunt convingerile mele personale. Activitatea în calitate de administrator al unei întreprinderi de stat înseamnă foarte mult sacrificiu, în detrimentul familiei, prietenilor și vieții care cu părere de rău este extrem de scurtă și care cred că trebuie trăită acordând prioritate lucrurilor cu adevărat importante. În viitorul apropiat, mă voi dedica exclusiv familiei mele, care reprezintă valoarea supremă pentru mine și care are nevoie de mine mai mult ca niciodată”, a scris acesta.
Vozian a mai subliniat că Aeroportul Internațional Chișinău a avut o conlucrare bună cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerului Afacerilor Externe, dar și cu alte instituții guvernamentale.
Ceasuri Cartier, televizoare OLED și haine de brand: Fiscul a vândut bunuri confiscate de peste 363 000 de lei
Serviciul Fiscal de Stat a comercializat, în perioada 1–31 august, bunuri confiscate în valoare de 363 500,68 lei. În total, au fost vândute 9 776 de bunuri, iar pentru acestea au fost recepționate 225 de cereri.
Gazul s-ar putea scumpi din nou. Junghietu: „La începutul lui octombrie vom avea certitudinea”
Tariful la gaz ar putea crește din nou. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, spune că o scumpire este foarte probabilă, pe fondul cotațiilor ridicate de pe piața europeană, însă suma exactă va fi cunoscută la începutul lunii octombrie.
Mai mulți șoferi, depistați după ce au consumat alcool. Controale în raionul Ialoveni. Unul nu avea permis
Polițiștii din Ialoveni au depistat mai mulți conducători care s-ar fi urcat la volan după ce au consumat alcool, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier.