Nicu Popescu a avut o discuție telefonică cu ministra afacerilor externe a României, Luminița Odobescu
Șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu a avut o discuție telefonică cu Luminița Odobescu, ministra afacerilor externe a României.
Oficialii au discutat despre subiecte esențiale legate de relațiile strânse dintre țările noastre și suportul României în procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Un punct central al convorbirii telefonice a fost pregătirea celei de-a patra ediții a Platformei de Sprijin pentru Moldova, care va avea loc în luna octombrie, la Chișinău. Această inițiativă a fost dezvoltată de România, Franța și Germania și se axează pe susținerea Republicii Moldova în fața provocărilor complexe cu care ne confruntăm.
Oficialii au discutat, de asemenea, despre importanța reformării sistemului de justiție, pentru a reduce corupția și a fortifica statul de drept. Aceasta reprezintă o misiune vitală pentru viitorul nostru în cadrul marii familii europene.
(VIDEO) Facturi la gaze contestate de consumatori. Constantin Cuiumju a sesizat ANRE și cere verificarea sistemului Energocom
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a sesizat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în legătură cu presupuse erori în facturile la gaze naturale reclamate de consumatori. Parlamentarul solicită verificarea modului de funcționare a sistemului de facturare utilizat de Energocom și stabilirea numărului persoanelor afectate.
Dosare programate până în 2028 la Curtea de Apel. Berlinschii: «Când vom avea dreptate într-un termen rezonabil?
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că durata excesivă a proceselor judiciare rămâne o problemă majoră în Republica Moldova, în condițiile în care unele dosare de la Curtea de Apel Centru sunt programate pentru anii 2027 și 2028. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierii raportului Agentului guvernamental pentru anul 2025.
Renato Usatîi, mesaj de felicitare de ziua SIS: «Securitatea Republicii Moldova trebuie să fie mai presus de orice interes politic»
Președintele Partidului Nostru, deputatul Renato Usatîi, i-a felicitat pe angajații și veteranii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu ocazia Zilei lucrătorilor din organele securității statului. În mesajul său, acesta a reiterat necesitatea unei reforme profunde a sistemului de securitate națională.