Mai multe zboruri din Chișinău către Egipt au fost anulate
Autoritatea Aeronautică Civilă informează că, în seara zilei de 26 martie, a fost notificată de către compania aeriană Fly One despre anularea unor zboruri către destinațiile Sharm El Sheikh și Marsa Alam. Aceste curse au fost operate în interesul turoperatorului Join UP și al companiei SkyUp (operator aerian certificat în Ucraina). Potrivit informațiilor primite, motivul anulării îl constituie neachitarea obligațiilor financiare de către partenerii comerciali.
Pentru a asigura continuarea transportării pasagerilor care au procurat pachete turistice, în cursul zilei de astăzi vor fi operate două zboruri din Chișinău către Sharm El Sheikh și Marsa Alam.
Aceste zboruri fac parte dintr-o serie de curse charter (zboruri neregulate), iar biletele sunt incluse în pachetele turistice oferite de către turoperatori. În consecință, orice nerespectare a obligațiilor contractuale ține de relația comercială dintre pasager și turoperator.
AAC îndeamnă pasagerii care consideră că le-au fost lezate drepturile să se adreseze Inspectoratul de stat pentru supravegherea produselor nealimentare și protecția consumatorilor https://consumator.gov.md/rom – autoritatea competentă în protecția consumatorilor pentru pachetele de servicii turistice.
Fiind la început de sezon estival, Autoritatea solicită tuturor actorilor din domeniul aviației și turismului să respecte cu strictețe angajamentele asumate, astfel încât cetățenii să nu aibă de suferit.
Autoritatea Aeronautică Civilă va efectua verificări suplimentare pentru a stabili toate circumstanțele, având ca prioritate, la această etapă, protejarea intereselor pasagerilor și minimizarea disconfortului acestora.
Poliția de Frontieră a instruit 22 de specialiști în analiza datelor despre pasageri și evaluarea riscurilor
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a organizat, în perioada 7–10 septembrie 2026, un curs interinstituțional destinat consolidării capacităților de analiză a informațiilor despre pasageri și îmbunătățirii cooperării dintre autoritățile naționale.
Gazul cumpărat pentru Moldova s-a scumpit cu peste 15% într-o singură lună
Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.
Militarii moldoveni participă la exercițiul „Strong Griffin 2026” din Lituania
Un grup de militari ai Armatei Naționale participă, în perioada 3–14 septembrie, la exercițiul multinațional „Strong Griffin 2026”, desfășurat în Republica Lituania.