(VIDEO) Bărbat reținut de SPIA, după ce a cerut mii de euro pentru un permis de conducere
Ofițerii SPIA, de comun cu procurorii PCCOCS, anunță reținerea în flagrant a unui bărbat, care ar fi cerut de la o persoană suma de 4 500 euro (peste 85 000 lei) pentru permisul auto de categoria „B” al soției unui cunoscut.
Acesta a fost reținut chiar în momentul în care primea prima parte a sumei de 3 000 de euro (peste 55 000 lei), lângă Catedrala din Chișinău. Bărbatul cu vârsta de 26 de ani a început să fie documentat încă de la prima lor întâlnire, lângă o stație de alimentare auto din sectorul Râșcani al capitalei, atunci când i-ar fi promis că în acest scop îi putea convinge pe funcționarii Agenții Servicii Publice „să-i ajute soția să obțină permisul.”
După reținerea acestuia, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) i-a prezentat învinuirea pentru trafic de influență, iar acesta și-a recunoscut vinovăția. Urmează examinarea probelor în vederea transmiterii dosarului penal în instanța de judecată pentru tragere la răspundere a învinuitului.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.