Partidul „Mișcarea Respect Moldova” a obținut victoria în alegerile locale noi din satul Temeleuți, raionul Florești
Echipa Partidului „Mișcarea Respect Moldova” a câștigat detașat la alegerile locale noi desfășurate duminică, 18 mai, în satul Temeleuți, raionul Florești. Formațiunea condusă de Marian Lupu a acumulat aproape 41% din voturi, un scor de peste două ori mai mare decât cel al următorului partid clasat.
Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Marian Lupu a transmis felicitări echipei, le-a mulțumit colegilor pentru implicare, dar și susținătorilor, scrie Realitatea.MD.
„Rezultatul obținut la alegerile locale noi din satul Temeleuți, raionul Florești, care au avut loc duminică, confirmă încă o dată ceea ce știm cu toții: oamenii își doresc respect, implicare și soluții reale din partea celor care administrează comunitățile, dar și țara. Aceasta nu este prima victorie și, cu siguranță, nici ultima. Este dovada clară că oamenii cred în lideri care fac politică cu seriozitate, curaj și respect față de cetățeni. Le mulțumesc tuturor celor care au ales echipa noastră, condusă de Sergiu Tertea, și fiecărui coleg care a contribuit la această reușită. Locuitorii satului Temeleuți au transmis un mesaj clar: Respectul câștigă și va continua să câștige în tot mai multe sate și orașe din Moldova”, a menționat Marian Lupu într-un mesaj plasat pe rețelele de socializare.
De asemenea, vicepreședintele pentru dezvoltare strategică al Partidului „Mișcarea Respect Moldova”, Eugeniu Nichiforciuc, le-a mulțumit alegătorilor și echipei din teritoriu și a oferit garanții că promisiunile privind dezvoltarea localității, făcute în campania electorală, vor fi respectate.
„Le mulțumim tuturor pentru încredere și pentru că au ales respectul, implicarea și soluțiile concrete. Felicitări echipei noastre, conduse de Sergiu Tertea, dar și fiecărui susținător, care a înțeles că schimbarea începe cu pași fermi și cu oameni dedicați! Ați demonstrat că satul Temeleuți vrea și merită o administrație care nu doar promite, ci și face. Echipa Partidului „Respect Moldova” se va ține de cuvânt. Va renova drumurile, va asigura accesul la apă potabilă, energie verde și va oferi sprijin real pentru tineri. Respect pentru satele Moldovei! Respect pentru oameni!”, a adăugat Nichiforciuc.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, în satul Temeleuți, raionul Florești, au fost organizate alegeri locale noi, după ce precedentul consiliul sătesc a fost dizolvat din cauza inactivității. Forul nu a reușit să adopte nicio decizie timp de șapte luni consecutiv. În acest context, locuitorii au fost chemați la urne pentru a alege o nouă componență a consiliului local.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.