Maia Sandu: Justiția trebuie să răspundă așteptărilor cetățenilor, nu doar cerințelor UE

Reforma justiției rămâne prioritară pentru dezvoltarea Republicii Moldova și pentru parcursul său european. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor. Șefa statului a subliniat că reforma nu este realizată doar pentru a răspunde cerințelor Uniunii Europene, ci pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor, transmite IPN.

publicat de Veronica Ciortan
vineri, 27 martie 2026, 18:41
Maia Sandu colaj
„Oamenii vor ca legea să stea în capul mesei și să aibă încredere că își pot găsi dreptatea în instanță”, a declarat șefa statului, subliniind că un sistem de justiție funcțional este baza unei societăți sigure și prospere, iar fără stat de drept nu poate exista o țară cu adevărat civilizată.

Președinta a evidențiat că evaluarea integrității magistraților trebuie să continue și că sistemul necesită îmbunătățiri în domenii precum managementul instanțelor, responsabilizarea judecătorilor și unificarea practicii judiciare. În contextul integrării europene, Maia Sandu a reiterat că reforma justiției este cea mai importantă pentru aderarea Republicii Moldova la UE și că progresul în acest domeniu va influența direct negocierile de aderare.

La eveniment a participat și comisarul european pentru justiție, Michael McGrath, care a subliniat rolul fiecărui magistrat în consolidarea statului de drept și avansarea procesului de aderare. 

„Eforturile dumneavoastră de a asigura eficiența și independența sistemului judiciar, indiferent de presiunile interne și externe, reprezintă un angajament față de fundamentele procesului de aderare și contribuie direct la avansarea acestuia”, a menționat comisarul european, aflat în vizită la Chișinău.  

Lucrările Adunării Generale a Judecătorilor vizează evaluarea performanței sistemului judecătoresc în anul 2025 și consolidarea reformelor în justiție.