Cod roșu de alarmă, după o alertă cu bombă la Gara Auto Centru din Chișinău
Astăzi în jurul orei 13:00, polițiștii au recepționat o alertă cu bombă în sectorul centru al capitalei, parvenit în urma unui apel telefonic la Serviciul 112. Solicitantul anonim a comunicat că pe peronul gării auto din centrul capitalei staționează un microbuz alb în care este amplasat un obiect explozibil.
Codul roșu de alarmă a fost imediat conectat, iar la fața locului s-au deplasat operativ și imediat toate serviciile specializate ale Poliției pentru a evita o explozie soldată cu pierderi de vieți omenești.
Angajații secției tehnico-explozivă au verificat minuțios 53 de unități de transport cu caracteristicele specificate.
Pentru polițiști, fiecare caz este unic, iar misiunea primordială este garantarea siguranței cetățenilor.
În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că apelul a fost unul fals, careva obiecte sau substanțe explozive nu au fost depistate, respectiv nu există nici o amenințare la adresa locuitorilor capitalei.
Totodată, Poliția a constatat că apelul a parvenit din afara țării și este parte a atacului hibrid din țara noastră.
Astfel de misiuni sunt ordinare pentru noi și fac parte din rutina de activitate a Poliției, însă consecințele acestor apeluri nefondate sunt numeroase și aici ne referim la resurse, indiferent de forma lor. Nu poate fi exclus și deranjul imens pentru cetățeni în asemenea cazuri.
De aceea, este important să conștientizăm că, apelarea Serviciului 1️⃣1️⃣2️⃣ trebuie făcută numai în cazuri de urgență, care necesită intervenția promptă a serviciilor abilitate.
Suplimentar, amintim că pentru efectuarea apelurilor false riscați dosar penal.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.