Fata rănită în accidentul de la Bahmut, transferată la neurochirurgie. Bunicul va fi operat
Fata de 4 ani, rănită grav în accidentul de la Bahmut, se simte mai bine. Ea rămâne internată la Institutul Mamei și Copilului, dar a fost transferată de la reanimare în Secția de neurochirurgie, scrie IPN.
Contactat de IPN, purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu, a declarat că pacienta este conștientă. Ea a fost transferată în Secția de neurochirurgie pentru reabilitare. Deocamdată, intervenții chirurgicale nu sunt programate.
Și bunicul fetei rămâne internat la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie din Chișinău. Purtătorul de cuvânt al instituției, Rodica Racu, a menționat pentru IPN că în prezent starea generală a bărbatului este gravă, dar stabilă. El a suferit un traumatism asociat, traumă cranio-cerebrala închisă, contuzie cerebrală, dar și o fractură deschisă de femur pe dreapta. Pacientul este pregătit pentru intervenție chirurgicală.
Accidentul de la Bahmut, raionul Călărași, s-a produs pe 21 octombrie. Un automobil condus de un procuror a lovit violent o căruță. Ca urmare, a murit un copil de câteva luni, mama și bunica bebelușului. De asemenea, în accident și-a pierdut viața și un tânăr, despre care oamenii legii anunțau inițial că este tatăl copiilor. Surse din cadrul Primăriei au Bahmut au declarat pentru IPN că, de fapt, este vorba despre o rudă, iar tatăl copilului a revenit de curând din străinătate. Sursele au mai menționat că doar bunicii aveau reședință în localitate, familia fiind de baștină dintr-un alt sat. Procurorul este cercetat în stare de arest.
Sistemul de depozit pentru ambalaje, din 2027: Moldovenii ar putea plăti doi lei în plus pentru fiecare sticlă
Introducerea din 2027 a sistemului de depozit pentru ambalajele din plastic, sticlă și metal va determina moldovenii să achite suplimentar circa 2 lei pentru fiecare ambalaj, sumă care va putea fi recuperată doar la returnarea acestuia.
Vremea se schimbă brusc: de luni, temperaturile scad cu până la 8 grade
Vremea se va răci de luni, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 8 grade Celsius. Meteorologii precizează că zona va fi traversată de un ciclon rece din nordul Europei, care va aduce inclusiv ploi de scurtă durată.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen
În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.