La Stockholm, Nicu Popescu a discutat cu omologul suedez, Tobias Billström
Pe măsură ce Suedia se apropie de finalul mandatului său de președinție a Consiliului Uniunii Europene, ministrul Nicu Popescu i-a mulțumit omologului său pentru tot sprijinul acordat țării noastre în această perioadă.
Astfel, în timpul președinției Suediei, Republica Moldova a trimis primele sale contribuții la raportul de extindere al UE. În acest raport, s-a detaliat progresele semnificative înregistrate de țara noastră în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene. A fost o cooperare excelentă cu Suedia în această perioadă, consultându-ne pe majoritatea aspectelor ale recomandărilor Comisiei Europene.
„La fel, dorim să întărim colaborarea economică cu partenerii noștri suedezi. Suedia a devenit o nouă piață pentru fructele și legumele noastre, iar primele mere moldovenești sunt deja prezente pe rafturile magazinelor suedeze. De asemenea, Suedia se află printre cei mai importanți donatori pentru țara noastră și am exprimat speranța ca această colaborare să continue și în viitor. La final i-am mulțumit omologului meu suedez pentru sprijinul acordat în organizarea celei de-a doua ediții a Summit-ului Comunității Politice Europene în Republica Moldova, care a demonstrat că avem toate resursele necesare pentru a accelera procesul de aderare la Uniunea Europeană." – a menționat oficialul moldovean.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.
PAS propune o structură municipală responsabilă de atragerea fondurilor nerambursabile
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit lor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a capitalei.
Dispută în CMC pe fondurile europene: MAN critică inițiativa PAS
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) recomandă PAS-ului să se informeze mai bine, după ce consilierii partidului din Consiliul municipal Chișinău au propus crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile.