Două accidente cu implicarea motocicletelor, în ultimele 24 de ore, în R.Moldova. Unul dintre ele s-a soldat cu deces
Doi motocicliști au fost implicați în accidente rutiere în ultimele 24 de ore în raioanele Șoldănești și Taraclia. Din nfericire, unul dintre ei a decedat.
Potrivit surselor PulsMedia.MD, primul caz a fost îănregistrat noaptea trecută, în jurul orei 00:25, pe o stradă din localitatea Cotiujenii Mari, din raionul Șoldănești. Un bărbat a ajuns la spital, după ce a pierdut controlul motocicletei cu care se deplasa și s-a izbit cu aceasta într-un copac.
Cel de-al doilea accident s-a produs în prima jumătate a zilei curente, în jurul orei 10:25, pe strada Lenin, din orașul Taraclia. Un bărbat de 50 de ani, care se deplasa cu o motocicletă, din neatenție s-a bușit cu aceasta într-un tractor. În urma impactului, bărbatul s-a ales cu multiple traumatisme și a fost preluat de o ambulanță, însă din nefericire acesta decedat în drum spre spital.
Oamenii legii cercetează ambele cazuri pentru a stabili circumstanțele în care s-au produs tragediile.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.