(VIDEO) O mașină s-a răsturnat pe strada Albișoara
O mașină s-a răsturnat pe acostament, după ce șoferul a pierdut controlul volanului. Accidentul a avut loc în această seară pe strada Albișoara, susțin martorii oculari.
Din imaginile surprinse de alt șofer implicat în trafic, care ulterior au fost publicate pe o rețea de socializare, se vede mașina răsturnat, dar și un echipă de descarcerare care a intervenit la fața locului.
La ora acutală nu se cunoaște cum s-a produs accidentul, dar nici dacă în urma acestuia au fost înregistrate victime.
(VIDEO) Tânăr traficant de droguri, reținut în flagrant de IP Centru
Un tânăr de 29 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut de polițiștii Inspectoratului de Poliție Centru, fiind suspectat de implicarea în distribuirea substanțelor narcotice în municipiul Chișinău.
Trei polițiști de la IP Botanica, acuzați că au „confiscat” de la un reținut mii de dolari și euro
Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în care trei angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica sunt învinuiți de comiterea infracțiunii de abuz de serviciu.
(VIDEO) Zeci de copaci, tăiați în fondul forestier de stat din Călărași. Moldsilva s-a autosesizat
Zeci de arbori cu diametre cuprinse între 40 și 60 de centimetri au fost tăiați pe un teren din fondul forestier de stat din raionul Călărași, aflat în gestiunea Ocolului Silvic Călărași. Imaginile cu arborii tăiați recent au fost făcute publice de organizația neguvernamentală Garda Națională de Mediu.