(FOTO) „Hoțul în lege”, Vladimir Moscalciuc alias Makena, supus unei intervenții chirurgicale într-o clinică privată
Liderului organizaţiei criminale „Makena”, Vladimir Moscalciuc, a fost supus recent unei intervenții chirurgicale într-o clinică privată. Informația a fost confirmată pentru PulsMedia.MD de către reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor.

„Administrația Națională a Penitenciarelor confirmă internarea deținutului Moscalciuc într-o instituție medicală din municipiul Chișinău, pentru o intervenție planificată. Menționăm că internarea, în scopul acordării asistenței medicale, a fost solicitată în temeiul asigurării dreptului deținutului, prevăzut la alin. (4) art. 232 din Codul de executare. Alte informații referitoare la starea de sănătate sau la procedurile medicale nu pot fi furnizate, întrucât constituie date cu caracter personal”, susțin reprezentanții ANP.

Liderului organizaţiei criminale „Makena”, Vladimir Moscalciuc, în martie 20024 a fost condamnat la 21 de ani de închisoare pentru comandarea și organizarea asasinării, în 2008, a unei autorități criminale rivale. Anterior, cei cinci executori ai crimei au fost condamnați la pedepse cu închisoarea pentru un termen de 13 ani, potrivit unui comunicat emis de procurori.
Dânsul se află în detenție și pentru crearea şi conducerea organizaţiei criminale cu același nume, precum şi pentru infracţiuni de şantaj şi pregătire de omor.
Vladimir Moscalciuc, în vârstă de 57 de ani, are peste 20 de ani petrecuți după gratii și rămâne liderul incontestabil al condamnaţilor. Chiar dacă este deţinut într-o închisoare de maximă securitate, Makena, care a fost „încoronat” cu aproape 30 de ani în urmă ca „hoţ în lege”, cel mai înalt titlu în ierarhia criminală din spaţiul postsovietic, conduce cu mână de fier şi o structură criminală organizată aflată la libertate, scrie evz.ro.
Se cunoaște că Moscalciuc s-a remarcat prin aplicarea cu cruzime a diferitor scheme de şantaj, dar şi corupere a funcţionarilor publici, slujitorilor Femidei şi chiar a feţelor bisericeşti. Organizaţia condusă de Moscalciuc a ajuns una dintre cele mai influente şi bogate din Republica Moldova, inclusiv Transnistria.
Deşi organizaţia Makena este structurată şi acţionează după principiile crimei organizate din Rusia, însuşi Vladimir Moscalciuc încalcă tradiţiile hoţeşti. Acesta este vorbitor de limbă rusă și s-a implicat de mai multe ori în procesul electoral, ordonând deţinuţilor să voteze candidaţii şi partidele proruse.
De menționat că Makena este învinuit de crearea şi conducerea unei organizații criminale, infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la opt la 20 de ani sau chiar detenţie pe viaţă. Împreună cu Moscalciuc mai sunt inculpaţi alți câţiva lideri din anturajul său: Drugaliov Veaceslav, Zmuncila Alexandru, Bezman Gheorghe, Raducan Valentin, Gușanu Vitalie, Ciobanu Ion, Croitor Eugen, Ismailov Curbanismail şi Morozan Dumitru.
„Afacerile” lui Makena se bazează pe extorcarea banilor de la deţinuţi. Organizaţia condusă de Makena a strâns, în 2023, pe un cont bancar peste 2.000.000 de lei (peste 100.000 de euro), bani proveniţi din jocurile de noroc, organizate în puşcăriile din Republica Moldova.
Oamenii legii susţin că deținuții erau șantajați de către organizația criminală să participe, iar în haznaua organizației criminale urmau să transfere a patra sau a treia parte din câștigul ilegal obținut. În cazul în care puşcăriaşii refuzau să participe la jocurile de noroc, erau șantajați să contribuie la bugetul organizației cu un procentaj din veniturile rudelor care au afaceri la libertate.
De asemenea se știe că au fost şi cazuri când unii deţinuţi, care nu au putut rezista presiunilor oamenilor lui Makena, şi-au pus capăt zilelor.
Unul dintre aceștia este și Vasile Biliurcă, un tânăr de doar 18 ani din satul Pistruieni, raionul Telenești. Acesta a fost găsit strangulat în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, unde fusese plasat cu două luni înainte pentru că încălcase regulile de arest la domiciliu.
Vladimir Moscalciuc, mai mult de jumătate de viaţă în puşcărie
Moscalciuc își ispășește pedeapsa din ianuarie 2002, când a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru un furt major. În 2012 a primit încă 19 ani pentru crearea unei grupări criminale care șantaja deținuții și rudele lor.
În martie 2024, Moscalciuc a fost condamnat la 21 de ani pentru că a organizat să fie omorât liderul unei alte organizaţii criminale concurente. Crima a fost comisă în 2008, în Penitenciarul nr. 15 din Criuleni. Executorii crimei au primit câte 13 ani de închisoare.
Anterior, în 2014, Moscalciuc și complicele său Vitalie Gușan, poreclit „Boroda”, au fost din nou judecați pentru șantajarea deținuților. Cu toate acestea, dosarul nu a avut finalitate, deoarece mai mulți deținuți care au făcut declarații la etapa urmăririi penale au refuzat să facă declarații în instanță în prezența lui Moscalciuc.
Condiţii de lux în detenţie
Bărbatul își ispășește pedeapsa în Penitenciarul nr. 15 din orașul Cricova. Potrivit mărturiilor deținuților, acesta locuiește într-o celulă cu reparație modernă, mobilată și dotată cu electrocasnice.
Însuşi Moscalciuc a plasat pe reţelele sociale fotografii în care apare la mese copioase, de pe care nu lipseşte nici alcoolul.
Cu toate acestea, avocaţii interlopului au reuşit să-i reducă mai mulţi ani din termen, din motiv că clientul lor este deţinut „în condiţii inumane şi degradante”. Astfel, în iulie 2020, tribunalul sectorului Ciocana a redus pedeapsa cu 1.927 de zile (cinci ani și 102 zile). Iar primăvara trecută, instanța i-a redus pedeapsa cu 906 zile.
Decorat de mitropolit şi complice cu şefii de la penitenciare
În 2016, şeful bisericii ortodoxe proruse din Republica Moldova, Mitropolitul Vladimir, s-a deplasat personal la Penitenciarul nr. 13 pentru a-i înmâna lui Moscalciuc „Ordinul Recunoştinţei”. Chipurile, pentru susținerea implementării activităților educative cu caracter moral-spiritual în rândul deținuților.
42 de șoferi în stare de ebrietate la volan în ultima săptămână
Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii de patrulare au depistat și documentat 42 de șoferi care conduceau în stare de ebrietate.
Percheziții la un executor din Chișinău, suspectat de abuz
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din mun. Chișinău au desfășurat mai multe percheziții într-un dosar penal ce vizează un executor judecătoresc și un reprezentant al creditorului, cercetați de abuz în serviciu cu consecințe grave.
Campanie de dezinformare pe platforma TikTok, raportată de Poliție
Poliția Națională informează despre o campanie de dezinformare pe platforma TikTok. La moment, zilnic sunt detectate și documentate sute de conturi care răspândesc mii de video-uri cu un conținut fals.
Comentarii facebook