Carburanții se ieftinesc în weekend
În următoarele trei zile, prețul benzinei cu cifra octanică 95 scade cu 15 bani, ajungând la 23,27 lei/litru. Motorina standard se ieftinește cu 17 bani, până la 20,21 lei/litru. Prețurile maximale au fost anunțate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.
Potrivit ANRE, după o perioadă de turbulentă, pe fundalul stabilizării relative a situației geopolitice din Orientul Mijlociu, cotațiile Platts înregistrează o tendință de descreștere, fapt ce contribuie direct la reducerea prețurilor la benzină și motorina standard pe piața internă, transmite IPN.
Respectiv, după ce pe parcursul lunii iunie prețurile maxime de comercializare a produselor petroliere de tip standard au marcat o creștere de +4% la benzina COR 95 și de +11,2% la motorina standard, în comparație cu valorile înregistrate la sfârșitul lunii mai, în luna iulie prețurile pentru produsele petroliere la pompă revin încet la valorile de până la declanșarea crizei.
ANRE își reiterează angajamentul său ferm față de transparență și echitate, asigurând că prețurile reflectă corect evoluțiile piețelor internaționale și protejează atât interesele consumatorilor, cât și pe cele ale participanților la piața produselor petroliere.
Comerț, taxi, narghilea: Ce alte domenii vor fi vizate de controalele fiscului în septembrie
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) va desfășura, în luna septembrie, controale fiscale prin metoda verificării operative, orientate prioritar spre mai multe domenii de activitate economică.
Fiscul nu iartă nici prezervativele! TVA de 20% din 2027
Mănușile medicale, prezervativele, tampoanele, absorbantele și cupele menstruale riscă să fie taxate cu TVA de 20% începând cu anul 2027, după ce aceste produse nu mai figurează în lista bunurilor pentru care proiectul noii politici fiscale păstrează cota redusă de 8%. Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham) cere Ministerului Finanțelor să reintroducă expres aceste categorii în lista produselor taxate cu 8%.
10 milioane de euro amendă pentru bănci în cazuri de spălare de bani. Criptoactivele și fotbalul intră sub control
Amenzi de până la 10 milioane de euro pentru bănci, reguli noi pentru criptoactive și obligații suplimentare pentru cluburile profesioniste de fotbal. Sunt câteva dintre prevederile celor două proiecte de lege elaborate de Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, care propun modificări importante în sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și finanțării proliferării.