Delegația municipiului Baia Mare, în vizită oficială la Bălți
O delegație a municipiului Baia Mare, România, a efectuat vineri, 9 ianuarie 2026, o vizită oficială la Primăria municipiului Bălți, unde a avut o întrevedere cu conducerea administrației publice locale.
Discuțiile au vizat consolidarea relațiilor de colaborare, schimbul de bune practici și dezvoltarea cooperării în mai multe domenii, scrie NordInfo.MD.
Totodată, delegația română vizitează instituții de învățământ, cultură și sport din Bălți, pentru identificarea unor oportunități concrete de parteneriat.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.