(VIDEO) Câteva persoane au adus două sicrie în adiacentul Președinției
Este vorba despre 5 persoane, printre care şi minori. Aceștia au declarat că li s-a promis bani din partea reprezentanților unui partid politic, după ce vor aduce obiectele în locația respectivă.
Odată cu apariția oamenilor legii, aceștia au încercat să fugă, dar au fost reținuți și conduși la inspectorat.
Tot ei declară că au fost împărțiți în două grupuri, unul responsabil de obiectele aduse și celălalt de pancartele pe care urmau să le afișeze în mai multe locații.
Cazul este examinat de Inspectoratul de Poliție Buiucani prin prisma acțiunilor huliganice, dar și a curuperii privind acțiunile organizate. În cazul minorilor, părinții acestora riscă sancțiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor de educare şi instruire a copilului.
Patru persoane afiliate organizației criminale „Kitaeț”, trimise în judecată pentru șantaj
Ofițerii Direcției combaterea criminalitǎții organizate şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii Procuraturii Hîncești-oficiul Leova, anunță că la 03 septembrie 2026, au finalizat urmărirea penală și au dispus expedierea în instanță de judecată a unei cauze penale ce vizează acțiunile de șantaj, comise de patru persoane, membri ai unui grup criminal, afiliat organizației criminale „Kitaeț”.
Accident soldat cu moartea unui pieton, la Fălești
Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de un automobil. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:00, pe traseul R-16, în apropierea satului Egorovca din raionul Fălești.
Bărbat reținut, după ce și-ar fi amenințat soția cu moartea
Un bărbat a fost reținut după ce și-ar fi amenințat soția cu moartea, în pofida măsurilor de protecție dispuse anterior. Potrivit victimei, acesta ar fi continuat să o urmărească și să o intimideze, spunând că nu se teme nici de poliție, nici de închisoare. Instanța l-a plasat ulterior în arest pentru 30 de zile.