(VIDEO) A fost instituită o nouă rută municipală de autobuz spre orașul Cricova
Primăria Municipiului Chișinău informează că începând de astăzi, 26 august 2025, locuitorii orașului Cricova pot călători cu o rută suplimentară de autobuz spre capitală.
Noua rută municipală de autobuz – nr. 52 se va numi „bd. Moscova - or. Cricova (str. Minerilor)”.
Itinerarul noii rute suburbane va traversa, în premieră, străzile Petru Ungureanu și Minerilor din orașul Cricova, unde sunt amplasate sute de gospodării și blocuri locative.
Totodată, vor fi staționări în preajma liceului din Cricova, precum și în zona întreprinderilor locale unde muncesc locuitorii orașului.
Astfel, ruta nr. 52 „bd. Moscova – or. Cricova (str. Minerilor)” va avea următorul itinerar:
Tur: bd. Moscova – str. Studenților – Calea Orheiului – drumul republican R6 – drumul republican R4 – șos. Chișinăului – str. Petru Ungureanu – str. 31 August 1989 – str. Miorița – str. Minerilor;
Retur: str. Minerilor – str. 31 August 1989 – str. Petru Ungureanu – șos. Chișinăului – drumul republican R4 – drumul republican R6 – str. Calea Orheiului – str. Studenților – bd. Moscova – str. Miron Costin – str. Alecu Russo.
Primarul General, Ion Ceban, în dimineața zilei de marți, 26 august, curent, a călătorit cu prima cursă de autobuz lansată de pe această rută, alături de responsabilii municipali din domeniul transportului și autoritățile locale din orașul Cricova.
„Aceasta este a 12-a linie nou lansată de transport public în Chișinău, iar 11 dintre acestea conectează Capitala cu suburbiile – Codru, Bubuieci, Trușeni etc. Ne bucurăm că fiecare localitate suburbană are astăzi acces la transport public modernizat. Mai există solicitări din partea cetățenilor și vom continua să extindem rețeaua. Doar în ultimii ani, flota RTEC și PUA a fost suplimentată cu 367 de autobuze și troleibuze”, a menționat edilul capitalei.
Primăria Chișinău va continua să dezvolte transportul public municipal pentru a asigura condiții mai bune de mobilitate locuitorilor capitalei și suburbiilor.
(VIDEO) Șofer de 27 de ani, surprins conducând agresiv la Bălți. Riscă să rămână fără permis până la un an
Un șofer în vârstă de 27 de ani riscă să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de până la un an, după ce a fost surprins manifestând un comportament agresiv în trafic, la Bălți.
Peste 4.100 de încălcări în trafic într-un singur weekend. 46 de șoferi au fost prinși beți la volan
Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au documentat, în weekend, peste 4.160 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere pe drumurile din Republica Moldova.
(VIDEO) Apartament transformat în loc pentru consum de droguri, la Rîșcani. Proprietara, arestată pentru 30 de zile
Polițiștii din sectorul Rîșcani al Capitalei au descoperit un spațiu clandestin destinat consumului de droguri, care ar fi fost organizat într-un apartament de o femeie în vârstă de 45 de ani.