Moldova, partener principal al UE. Mazeiks dezvăluie ce se va discuta la summitul de pe 4 iulie
Summitul Moldova – UE, care va avea loc pe 4 iulie la Chișinău, este o reuniune fără precedent, iar prezența liderilor europeni la eveniment va reitera apropierea dintre comunitate și țara noastră, susține Janis Mazeiks. Conform oficialului, asemenea evenimente se organizează cu „partenerii principali”.
Șeful Delegației UE la Chișinău a relatat într-un interviu că, în opinia funcționarilor europeni, Moldova „a reușit foarte multe într-un timp foarte scurt”. Vorbind despre reuniunea din iulie, Mazeiks a dezvăluit subiectele care vor fi abordate, punctând că acestea se referă la chestiuni de importanță majoră, scrie Realitatea.MD.
„Se vor discuta toate întrebările de actualitate dintre Republica Moldova și UE. Vorbim despre reformele care sunt implementate în Republica, procesul de integrare europeană, procesul de negociere, provocări legate de sectorul energetic sau de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Vom vorbi, desigur, și despre Planul de creștere pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro”, afirmă Mazeiks.
Potrivit diplomatului european, urmare a reuniunii va fi emisă o declarație comună, în care se vor menționa angajamentele Bruxellesului pentru susținerea parcursului european al Moldovei.
Pe 4 iulie 2025, la Chișinău urmează să ajungă președintele Consiliului UE Antonia Costa, șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen și înaltul reprezentant pentru politică externă Kaja Kallas. Potrivit surselor Realitatea, se așteaptă mai multe anunțuri importante referitoare la liberalizarea roamingului, sprijinul financiar acordat țării noastre și securitatea energetică a Moldovei.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.