(FOTO) Un șofer băut „a luat cu asalt” un gard de beton, la Edineț. Sunt victime
Două persoane, printre care un adolescent, au ajuns la spital, după ce s-au bușit cu mașina într-un gard de beton. Accidentul a avut loc noaptea trecută pe o stradă din orașul Edineț, susțin sursele PulsMedia.MD.
Potrivit surselor, în accident a fost implicat un automobil de marca Fiat, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 19 ani, în stare de ebrietate.
Acesta a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a izbit într-un gard de beton.
Solicitată telefonic, Svetlana Talpă, ofițerul de presă al IP Edineț, a declarat pentru PulsMedia.MD, că în urma impactului, atât șoferul, cât și pasagerul său, un adolescent de 16 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la spital.
Totodată, șoferul fiind testat cu aparatul Drager, rezultatele au arăta că acesta avea o concetrație de 0,79 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul, iar șoferul riscă să fie cercetat penal.
Accident provocat de un șofer băut, la Strășeni. Sunt victime
Trei persoane, printre care un copil au ajuns la spital cu diverse traumatisme, după ce automobilul în care se aflau a fost implicat într-un accident. Cazul a avut loc noaptea trecută în apropierea localității Făgureni, din Strășeni.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.