Doi bărbați din Nepal, atrași în schemă de persoane din Hâncești
Patru persoane din raionul Hâncești au ajuns pe banca acuzaților după ce ar fi pus la cale o schemă de migrație ilegală, care s-a transformat într-o tentativă de tâlhărie. Procurorii PCCOCS anunță că dosarul a fost trimis în judecată.
Potrivit anchetei, în decembrie 2025, învinuiții cu vârste între 32 și 58 de ani ar fi încercat să transporte ilegal peste Prut doi bărbați din Nepal, contra sumei de 9.000 de euro. Organizatorii schemei ar fi fost un bărbat și o femeie, rude între ele (unchi și nepoată), ajutați de un taximetrist și de un complice, scrie realitatea.md.
Planul ar fi luat însă o turnură violentă. După ce le-au promis victimelor că le duc în România, trei dintre suspecți i-ar fi transportat într-o carieră, unde al patrulea învinuit i-ar fi atacat cu un cuțit pentru a le lua cei 800 de euro rămași pentru organizarea migrației.
Intervenția oamenilor legii, bazată pe informații operative, a dejucat tentativa de tâlhărie, susțin procurorii.
În prezent, toți patru învinuiți se află în arest la solicitarea PCCOCS – trei în arest preventiv, iar taximetristul în arest la domiciliu.
Conform Codului penal, pentru organizarea migrației ilegale aceștia riscă între 5 și 12 ani de închisoare, cu amendă de până la 400.000 de lei, iar pentru tentativa de tâlhărie – între 8 și 10 ani de detenție. Dosarul urmează să fie examinat la Judecătoria Chișinău, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.
(VIDEO) Circa 1 000 de litri de produse fitosanitare, depistați de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au documentat activitatea unui bărbat de 59 de ani, suspectat că ar fi deținut și comercializat produse de uz fitosanitar introduse ilegal în țară, fără acte care să confirme proveniența și calitatea acestora.