Crimă odioasă, la Căușeni. O mamă i-ar fi tăiat beregata copilului său de cinci ani cu un cuțit de bucătărie
O mamă și-ar fi omorât copilul de cinci ani după ce i-a tăiat gâtul cu un cuțit de bucătărie. După asta femeia a vrut să se sinucidă sub aceeași metodă. Cazul a fost descoperit în dimineața zilei de 16 septembrie într-o localitate din raion.
La fața locului s-au îndreptat mai multe echipaje printre care și medicii de pe ambulanță care au constatat decesul copilului și au transportat femeia la spitalul raional, scrie Studio-L.
Aceasta ar fi să sinucidă după comiterea crimei, dar a fost internată la terapia intensivă și supusă unei intervenții chirurgicale, iar ulterior a fost transportată la un spital din capitală.
Potrivit oamenilor legii pe acest caz a fost deschis dosar penal, iar dacă va fi găsită vinovată femeia riscă 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.