Regulamentul privind achizițiile publice de valoare mică, ajustat
Regulamentul privind achizițiile publice de valoare mică a fost ajustat la noul cadru legislativ, prin modificările aprobate de Guvern, în vederea alinierii la prevederile Legii nr. 325/2025 privind achizițiile publice și consolidarea unui cadru mai transparent și mai eficient de utilizare a banilor publici.
Potrivit Ministerului Finanțelor, noile prevederi majorează pragurile pentru achizițiile directe, oferind autorităților contractante mai multă flexibilitate în realizarea achizițiilor de valoare redusă. Totodată, pentru sporirea transparenței și a concurenței, se introduce obligația publicării anunțurilor de participare în Sistemul Informațional Automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice” (SIA „RSAP”) pentru achizițiile de valoare mică ce depășesc 400 de mii de lei pentru bunuri și servicii și 600 de mii de lei pentru lucrări, servicii sociale și alte servicii specifice, scrie bizlaw.md.
Proiectul prevede și standardizarea documentației de atribuire, prin utilizarea formularelor unice pentru propunerile tehnice și financiare, precum și aplicarea unor reguli proporționale în funcție de valoarea achiziției. Totodată, Regulamentul clarifică regimul simplificat aplicabil unor produse și servicii digitale standardizate, precum licențele software, soluțiile de securitate cibernetică, publicitatea digitală și biletele de avion, reducând timpul și costurile administrative aferente acestor achiziții.
Autoritățile susțin că reglementarea răspunde particularităților piețelor digitale, unde anumite produse și servicii sunt furnizate prin platforme globale sau în baza unor modele de subscripție standardizate, pentru care aplicarea procedurilor concurențiale clasice este adesea dificilă sau ineficientă. Astfel, autoritățile publice vor putea răspunde mai rapid necesităților operaționale, vor asigura continuitatea serviciilor digitale și vor utiliza mai eficient resursele publice.
Republica Moldova ar putea cumpăra gaze mai ieftine din Ucraina. Chișinăul negociază prețul și cantitățile
Republica Moldova ar putea cumpăra gaz din Ucraina, la un preț mai avantajos decât cel de pe bursă. Chișinăul negociază deja cu autoritățile de la Kiev, care au ridicat recent interdicția de export. Ucraina dispune în prezent de un surplus de aproape cinci miliarde de metri cubi de gaze. Guvernul nu precizează deocamdată ce cantități ar putea cumpăra și la ce preț, dar mizează pe o ofertă mai bună decât cea de pe piețele internaționale.
Yandex Go este pregătită să coopereze cu autoritățile din R. Moldova: datele utilizatorilor sunt prelucrate pe servere din UE
Reprezentanții companiei Yandex Go declară că sunt deschiși spre dialog cu autoritățile Republicii Moldova și confirmă că datele cu caracter personal ale utilizatorilor serviciului sunt prelucrate pe servere aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Compania a venit cu aceste precizări în contextul deciziei autorităților de a iniția o evaluare aprofundată a activității platformei.
Yandex Go, verificată pentru riscuri de securitate. Compania are 20 de zile să prezinte documente despre proprietari
Activitatea Yandex Go în Republica Moldova va fi supusă unei evaluări aprofundate, după examinarea unor posibile riscuri pentru securitatea informațională și protecția datelor personale. Compania trebuie să prezinte, în termen de 20 de zile, documente și informații inclusiv despre structura de proprietate și beneficiarii efectivi.