(VIDEO) Afaceriști cu tehnică agricolă fictivă de milioane de lei, luați pe sus de INI
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu procurorii PCCOCS și cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, au documentat și destructurat activitatea unui grup organizat, specializat în obținerea de venituri ilicite prin comercializarea fictivă a automobilelor și a tehnicii agricole.
Potrivit anchetei, în cadrul a două cauze penale s-a stabilit că, în perioada 2025–2026, mai multe persoane, ar fi creat și pe teritoriul Republicii Moldova activitatea mai multor companii pe care le-ar fi folosit pentru inducerea în eroare a potențialilor cumpărători.
Investigațiile au arătat că suspecții publicau pe diverse platforme online anunțuri privind vânzarea automobilelor și a tehnicii agricole la prețuri semnificativ mai mici decât cele de pe piață, pentru a atrage un număr cât mai mare de clienți.
Pentru a crea aparența unei activități legale, aceștia invitau potențialii cumpărători la oficii din municipiul Chișinău, unde erau semnate contracte fictive de prestări servicii, intermediere sau import.
Ulterior, victimele transferau sume importante de bani în conturile companiilor controlate de suspecți, însă bunurile promise nu erau livrate, iar obligațiile contractuale nu erau onorate.
După încasarea banilor, membrii grupului infracțional invocau diverse motive pentru amânarea livrării, precum dificultăți vamale, probleme logistice sau necesitatea efectuării unor plăți suplimentare. În cele din urmă, aceștia întrerupeau orice comunicare cu clienții, iar automobilele și tehnica agricolă nu mai ajungeau la destinatari.
Astfel, în cadrul cercetării penale, pe parcursul anului 2026, sub conducerea procurorilor PCCOCS, ofițerii INI au documentat activitatea infracțională a trei bărbați, cu vârste de 26, 37 și 48 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de escrocherie săvârșită de un grup criminal organizat, în proporții deosebit de mari. În total, 31 de persoane au fost prejudiciate, iar valoarea estimată a prejudiciului se ridică la 5,8 milioane de lei.
În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală, oamenii legii au acumulat suficiente probe care ar demonstra implicarea suspecților în activitatea infracțională. Prin urmare, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) le-a formulat acestora învinuirea pentru escrocherie și a obținut în fața judecătorului de instrucție plasarea lor în arest preventiv, pentru continuarea obiectivă a investigațiilor.
În total, 31 de persoane au fost prejudiciate, iar valoarea estimată a prejudiciului se ridică la 5,8 milioane de lei.
Acțiunile de urmărire penală continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, identificării tuturor persoanelor implicate și recuperării prejudiciului cauzat părților vătămate (timp în care persoanele investigate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii).
(VIDEO) O juristă din Chișinău a căzut în plasa escrocilor, iar ulterior ei - în plasa INI
Ofițerii INI și procurorii PCCOCS, au prevenit finalizarea unei alte înșelătorii financiare, după ce escrocii au solicitat tranșa a doua de bani de la jurista vizată – 450.000 lei. Înșelătoria a avut loc în această săptămână, executată de către un grup infracțional care contactează cetățenii Moldovei prin mesaje pe Viber, WhatsApp și Telegram.
(Video) O tânără de 24 de ani a rămas fără aproape 390 de mii de lei după o escrocherie. Doi tineri, reținuți în flagrant
O tânără de 24 de ani din Chișinău a fost păgubită cu aproape 390.000 de lei, după ce a fost victima unei scheme de escrocherie puse la cale de un grup infracțional. Doi tineri de 18 ani au fost reținuți în flagrant, fiind bănuiți că aveau rolul de curieri în cadrul rețelei.
A încercat să scape de răspundere cu 40.000 de lei. Un bărbat este cercetat pentru coruperea unui polițist
Un bărbat în vârstă de 39 de ani este cercetat penal după ce ar fi încercat să mituiască un angajat al Inspectoratului de Poliție Botanica cu 40.000 de lei pentru a evita documentarea unei presupuse activități ilegale de întreprinzător.