Noi reguli pentru achizițiile din apărare și securitate națională – Parlamentul va examina un proiect de lege aliniat la standardele UE

Comisia pentru economie, buget și finanțe va propune Parlamentului examinarea în prima lectură a unui proiect de lege care stabilește reguli noi pentru atribuirea contractelor de lucrări, furnizare de bunuri și prestare de servicii în domeniile apărării și securității naționale.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 8 iulie 2026, 23:08
Parlamentul Republicii Moldova

Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Finanțelor și Ministerul Apărării, are drept scop armonizarea legislației Republicii Moldova cu normele Uniunii Europene și crearea unui mecanism distinct pentru achizițiile cu caracter strategic, scrie politik.md.

Potrivit autorilor proiectului, cadrul legal actual nu reflectă suficient particularitățile sectorului apărării și securității, existând lacune și ambiguități care pot afecta predictibilitatea și eficiența procedurilor de achiziție.

Noua lege ar urma să instituie reguli speciale pentru contractele care vizează domenii sensibile, stabilind proceduri clare de atribuire, praguri valorice și instrumente specifice adaptate necesităților instituțiilor de apărare și securitate.

Ministerele responsabile susțin că modificările sunt necesare pentru consolidarea capacității autorităților contractante de a realiza achiziții mai eficiente, sigure și conforme standardelor europene, dar și pentru protejarea intereselor strategice ale statului.

Proiectul prevede că anumite contracte din domeniul apărării vor beneficia de un regim special, diferit de achizițiile publice obișnuite, având în vedere cerințele de securitate, confidențialitate și necesitatea unei reacții rapide în situații speciale.

Autoritățile menționează că adoptarea noilor reguli face parte din procesul de ajustare a legislației naționale la acquis-ul comunitar și reprezintă una dintre măsurile necesare în parcursul european al Republicii Moldova.

Dacă va fi aprobat de Parlament, noul cadru legislativ urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027.

PAS cere clarificări privind reparația podului de la Circ: „Din ce bani se face și ce fel de lucrări vor fi executate?”

Vicepreședintele fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Dumitru Ivanov, cere Primăriei Capitalei să ofere mai multe informații despre lucrările de reparație a podului de pe bd. Renașterii Naționale, din zona Circului. Reacția vine după ce primarul Ion Ceban a anunțat că intervențiile vor începe la mijlocul lunii septembrie și ar urma să fie finalizate până la sfârșitul anului.