(FOTO) Vameșii au dejucat trei tentative de trecere a frontierei cu arme pneumatice
Funcționarii vamali în cooperare cu polițiștii de frontieră au dejucat trei tentative de trecere a frontierei cu arme pneumatice. Documentați sunt cetățeni ai Israelului. Cazurile au avut loc în Aeroportul Internațional Chișinău, la curse cu destinație spre Tel Aviv, în ultimele 24 de ore.
Astfel, în cadrul controlului asupra bagajelor de cală, camuflate printre bunuri, echipa comună a depistat obiecte din metal, asemănătoare pistoalelor, încărcătoarelor și balonașelor CO2, precum și un pachet cu bile metalice.
În prezent, investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislație. Totodată, obiectele au fost ridicate, urmând a fi supuse expertizelor de specialitate.
(VIDEO) A cerut telefonul pentru un „apel”, apoi ar fi fugit cu el. Un bărbat, reținut în Capitală
Un bărbat de 30 de ani, originar din regiunea transnistreană, este cercetat penal după ce ar fi sustras telefonul mobil al unei femei în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Grav accident, soldat cu decesul a doi cetățeni ai R.Moldova, în România
Doi cetățeni ai Republicii Moldova și-au pierdut viața într-un accident produs în apropierea municipiului Bârlad, județul Vaslui, România
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro”. CNA efectuează de la o luni percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a procurorilor din Procuratura Anticorupție (PA), efectuează acțiuni de urmărire penală într-o cauză privind fapte de corupție comise de persoane cu funcții de răspundere din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro” și persoane afiliate unor școli auto din municipiul Chișinău, fiind vizate în total cinci persoane.