O tânără de 23 de ani a murit după ce un bărbat care a sărit de la etajul 11 a căzut peste ea, în Japonia. El a supraviețuit

O tânără de 23 de ani din Japonia a murit după ce un bărbat care încerca să se sinucidă a sărit de la etajul 11 al unui bloc și a căzut peste ea. Bărbatul a supraviețuit, iar acum tatăl victimei cere ca acesta să fie acuzat de omor, nu doar de neglijență gravă. Cazul a provocat indignare în Japonia, unde peste 46.000 de oameni au semnat o petiție pentru pedepsirea suspectului, relatează TBS News DIG și TV Asahi.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 14 octombrie 2026, 21:14
foto simbol

Tânăra se întorcea acasă când un bărbat a căzut peste ea de la etajul 11

Tragedia s-a petrecut pe 19 iulie 2026, în jurul orei 1.00, în cartierul Sakae din orașul japonez Nagoya, o zonă aglomerată, cunoscută pentru restaurantele și localurile sale. Hora Inaba, în vârstă de 23 de ani, se întorcea acasă împreună cu o prietenă, după ce luaseră cina. Cele două mergeau pe trotuar când Shinsei Taguchi, un bărbat de 29 de ani, a sărit de la balconul etajului 11 al unui bloc de apartamente. Bărbatul a căzut peste Hora, provocându-i răni extrem de grave. Tânăra a fost transportată la spital, unde a murit în urma unei hemoragii masive.

În schimb, bărbatul care a sărit de la etaj a supraviețuit. Inițial, acesta a fost internat în stare gravă, fiind inconștient, dar ulterior și-a revenit. După externare, în luna august, a fost arestat, fiind suspectat de neglijență gravă care a provocat moartea unei persoane.

Tatăl tinerei: „Cea care voia să trăiască a murit, iar cel care voia să moară a supraviețuit”

Pentru familia Horei Inaba, moartea tinerei a fost cu atât mai dureroasă cu cât aceasta urma să petreacă timp alături de cei dragi. Hora lucra într-un restaurant și locuia separat de părinți. Cu puțin timp înainte de tragedie, îi trimisese tatălui său un mesaj în care îl întreba dacă poate veni luni seară la cină. Ar fi fost prima masă petrecută împreună după aproximativ nouă luni.

Familia o descrie pe Hora drept o tânără veselă, prietenoasă și atentă cu oamenii din jur. La înmormântare au venit numeroși prieteni, iar fotografia făcută la nunta surorii sale, cu un an înainte, a devenit fotografia ei comemorativă.

„O persoană care voia să trăiască a murit, iar cea care voia să moară a supraviețuit. Nu pot accepta asta”, a declarat tatăl pentru postul japonez CBC TV.

Tatăl victimei l-a vizitat de trei ori pe bărbatul care a căzut peste fiica sa

Kenji Inaba nu acceptă ca moartea fiicei sale să fie tratată exclusiv ca rezultatul unui accident provocat de neglijență și a mers de trei ori să discute cu suspectul, care spune că ar fi fost conștient de pericolul la care îi expunea pe oamenii aflați pe stradă. Se pare că bărbatul a cerut scuze pentru moartea Horei, dar asta nu alină durerea familiei.

Pentru a susține cererea de schimbare a acuzației în omor, tatăl tinerei s-a întors de mai multe ori la locul tragediei și a numărat persoanele care treceau prin zonă în timpul nopții, în jurul aceleiași ore la care fiica lui a murit. Într-un interval de aproape două ore, a observat aproximativ 300 de trecători și solicită ca procurorii să analizeze posibilitatea încadrării faptei ca omor comis cu intenție indirectă.

Peste 46.000 de oameni au semnat petiția familiei

Pentru a determina autoritățile să analizeze acuzația de omor, Kenji Inaba a lansat o petiție online în luna septembrie și, până la 13 octombrie 2026, documentul strânsese peste 46.000 de semnături.

Deocamdată, Shinsei Taguchi este cercetat pentru neglijență gravă care a provocat moartea unei persoane, nu pentru omor. Potrivit TBS News DIG, procurorii din Nagoya au dispus o evaluare psihiatrică, programată să dureze până la 13 ianuarie 2027, pentru a stabili dacă bărbatul avea discernământ și poate fi tras la răspundere penală.

Sursa: libertatea.ro

Dronele ucrainene au lovit cel mai important centru de date din Rusia, într-un atac îndreptat împotriva ambiţiilor Rusiei în domeniul IA. Centrul, deţinut de Sberbank, găzduieşte noul supercomputer al Rusiei

Dronele ucrainene au lovit miercuri cel mai mare centru de date din Rusia, în cadrul unei serii de atacuri care par să vizeze ambiţiile Moscovei de a dezvolta capacităţi ruseşti de inteligenţă artificială la acelaşi nivel cu cele ale SUA şi Chinei, relatează Reuters.