Partidul „Democrația Acasă” nu a fost înregistrat în cursa electorală

Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, nu a fost înregistrat în cursa pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. Comisia Electorală Centrală a respins cererea formațiunii din cauza unor nereguli procedurale. În decizia adoptată în ședința de azi se arată că la elaborarea listei de candidați nu au fost respectate condițiile legale. Prin urmare, a doua poziție în buletinul de vot rămâne vacantă deocamdată.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 22 iulie 2025, 17:05
Partidul „Democrația Acasă” nu a fost înregistrat în cursa electorală

CEC a constatat că procesul-verbal de desemnare a candidaților a fost emis înainte de demararea oficială a perioadei de depunere a actelor. Totodată, din cei 52 de candidați incluși pe listă, doar 14 s-au prezentat pentru a semna personal documentele, sub minimul legal de 51 de persoane, transmite IPN.

Președinta Comisiei, Angelica Caraman, a subliniat că CEC aplică Codul electoral în mod egal, fără excepții și că „respectarea riguroasă a procedurilor este esențială pentru a garanta un proces electoral corect și transparent pentru toți concurenții”.

În replică, liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a criticat decizia și a acuzat Comisia Electorală Centrală că ar acționa în favoarea partidului de guvernare. „Reprezentați statul și aveți ca obligație să ne ajutați pe noi, cei care venim la CEC. Atunci când venim cu un dosar și este incomplet din punct de vedere tehnic – o cifră, o silabă, o semnătură greșită – nu înseamnă că trebuie respins”, a declarat Costiuc.

Liderul formațiunii a contestat și cerința privind prezența fizică a fiecărui candidat pentru semnătură, adăugând că în contextul actual aceste reguli ar trebui să rămână în urmă. Vasile Costiuc a calificat acțiunile CEC ca fiind un abuz.

Până la expirarea termenului de înregistrare a candidaților, PDA are dreptul să depună un nou set complet de acte până la 19 august.

Radu Marian despre fraudele online: „Blocarea apelurilor internaționale pentru vârstnici o soluție discutată, dar riscantă dacă e dusă la extrem”

Deputatul PAS Radu Marian a declarat, în urma audierilor parlamentare privind infracțiunile online și fraudele telefonice, că una dintre opțiunile discutate în prezent este blocarea completă a apelurilor internaționale pentru anumite categorii vulnerabile, în special persoanele în vârstă. Măsura este analizată ca instrument de protecție împotriva escrocheriilor telefonice, însă oficialul atrage atenția că aceasta nu a fost încă decisă și rămâne la nivel de discuție tehnică și legislativă.

(Video) Nicolae Margarint: Proiectul de lege privind mass-media propus de PAS va crea pârghii de control politic asupra presei și trebuie categoric modificat. Partidul Nostru va veni cu amendamente

Proiectul de lege privind mass-media propus de majoritatea PAS poate crea pârghii suplimentare de control politic asupra presei, mai ales în ceea ce privește crearea unui Registru al instituțiilor media care să fie gestionat de Ministerul Culturii. În opinia deputatului Partidului Nostru, Nicolae Margarint, nu poate guvernarea „să facă legile după bunul ei plac”.