(VIDEO) Contrabandă cu lemn, dată peste cap de INI
Urmare a documentării activității ilegale a unei întreprinderi pe parcursului anului 2023, ofițerii Direcției „Centru” a INI de comun cu procurorii PCCOCS, au contracarat tentativa de contrabandă cu masă lemnoasă de circa 700.000 lei, scrie IGP.
Aceasta era destinată exportului ilegal spre Bulgaria și Polonia, iar urmare a documentării au fost supuși investigațiilor doi bărbați.
„În cadrul dosarului penal investigat de ofițerii INI în comun cu procurorii, este vizată și compania celor doi bărbați cu rol de fondator și cofondator ai acesteia, astfel încât și asupra acesteia ar putea fi aplicată pedeapsa, prin hotărâre judecătorească.Faptele au avut loc din 2021 până-n vara lui 2023, atunci când la punctul de trecere a frontierei din Giurgiulești, oamenii legii au depistat un volum de cherestea (materie primă din stejar protejat de stat folosită și în construcție) de circa 700.000 lei, exportul căreia este interzis prin lege. Însă, în speranța că încălcarea legii nu le va fi supusă pedepsei, cei doi învinuiți cu vârste de puțin peste 40 de ani au indicat în actele vamale că ar transporta „lame și frize pentru parchet.” Atunci, fondatorul și administratorul companiei a fost reținut, iar ulterior și cofondatorul a fost supus investigațiilor penale”, se arată în comunicatul Poliției Naționale.
Acum, pentru tentativa de contrabandă aceștia riscă pedeapsa cu închisoarea de la 4 la 10 ani, iar compania riscă să fie amendată cu o sumă între 400.000 lei - 600.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
Ulterior acelei capturi de contrabandă eșuată cu cherestea, oamenii legii au întreprins sub 30 de percheziții. Prin urmare, au fost depistate alte loturi de masă lemnoasă de peste 12.000.000 lei, prezumtiv destinată și ea exportului ilegal.
„Urmare a investigațiilor, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a sesizat Guvernul, precum și alte organe abilitate, inclusiv cele vamale, în vederea contracarării unor astfel de încercări de eludare a legii, prin fraudarea actelor vamale și exportul ilegal al masei lemnoase. Astfel, prin cercetarea penală de comun cu ofițerii de investigație și trimiterea în judecată de procurorii PCCOCS spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, au fost prevenite și alte defrișări ilegale din fondul ariilor naturale protejate de stat a arborilor de specie tare”, se mai menționează în același comunicat.
Investigațiile continuă, în vederea stabilirii și altor aspecte importante acestei încălcări, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Avocatul Poporului s-a sesizat în cazul deținutului ucis de un polițist de la IP Călărași
Avocatul Poporului, Ceslav Panico, s-a sesizat în legătură cu decesul unui deținut, în incinta Judecătoriei Strășeni. Acesta și- pierdut viața în urma unui incident în care a fost implicată escorta poliției.
(VIDEO) Tâlhari cu ghinion în Chișinău. Au amenințat cu cuțitul două persoane, dar oricum nu au găsit nimic bun furat
Trei tineri de 19, 20 și 25 de ani, originari din Chișinău, raioanele Șoldănești și Hîncești, au fost reținuți de polițiștii sectorului Centru, fiind suspectați de comiterea unei tâlhării în capitală.
Focuri de armă la Judecătoria Strășeni, după ce un deținut a vrut să evadeze
Un deținut a fost rănit mortal, după ce a încercat să evadeze în timă ce era escortat la Judecătoria Strășeni. Individul în vârstă de 23 de ani, condamnat pentru huliganism, se afla sub escorta angajaților Inspectoratului de Poliție Călărași.