Dobânzi mai mari la „Prima Casă” din iulie. Reacția autorităților
Guvernul nu va putea interveni pentru a sprijini direct cetățenii afectați de creșterea dobânzilor la creditele contractate prin programul „Prima Casă”, însă va monitoriza cu atenție evoluția situației. Anunțul a fost făcut de ministra Dezvoltării Economice și Digitalizării, Doina Nistor. Potrivit acesteia, rata de referință care determină nivelul dobânzii la creditele din program va crește începând cu 1 iulie, ca urmare a condițiilor externe — în principal inflația și evoluția piețelor.
„Este rata de referință la depozitele în valută națională, evaluată la fiecare șase luni. Această rată nu depinde nici de Guvern, nici de Banca Națională a Moldovei. Este exclusiv o formulă matematică care depinde de condițiile pieței. (...) Este un mecanism contractual de piață, care a fost prevăzut în contract, pentru că dobânzile pot să meargă și în sus, și în jos, dar vom monitoriza cu atenție situația ca să vedem capacitatea de plată. Vreau să zic că, la nivel economic, totuși, salariile reale în economie cresc. Avem o creștere în 2024 de, nu știu, peste circa 20% a salariului real și asta ne bucură, pentru că asta înseamnă reziliență în a achita ratele la creditele ipotecare”, a explicat ministra.
Formula de calcul pentru rata dobânzii este stabilită clar: rata medie a dobânzilor la depozite plus 3% și, dacă s-a apelat la garanția Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, se adaugă încă 0,5% garanție bancară. Aceeași formulă este folosită de multe bănci și pentru alte credite ipotecare, ceea ce, potrivit ministrei, asigură o abordare uniformă și mai multă previzibilitate pentru beneficiari.
Cu toate acestea, Doina Nistor a precizat că programul „Prima Casă” rămâne o opțiune viabilă pentru familiile tinere care vor să își procure o locuință cu garanția statului.
De la lansarea proiectului și până în prezent, au fost finanțate peste 3.000 de contracte, în valoare de 3,8 miliarde de lei, dintre care peste 60% au fost garantate prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.
„Este îmbucurător faptul că vedem popularitate și în afara Chișinăului: peste 10% din aceste credite ipotecare sunt luate de familiile din regiuni, vârsta medie este 35 de ani și considerăm că rămâne o opțiune viabilă pentru tinerii familiști ca să achiziționeze o locuință”, a afirmat Doina Nistor.
Precizăm că persoanele care și-au procurat locuințe prin programul guvernamental „Prima Casă” vor plăti, începând cu 1 iulie curent, o dobândă la credit mai mare cu 2,12%, susțin experții. Calculele reies din ratele la depozitele noi pentru luna mai, publicate de Banca Națională a Moldovei.
SIS marchează 35 de ani de activitate. Alexandru Musteața: „Succesul se măsoară prin ceea ce reușim să prevenim”
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) marchează, pe 9 septembrie, 35 de ani de la crearea serviciului de intelligence al Republicii Moldova, precum și Ziua lucrătorilor din organele securității statului. Cu această ocazie, instituția a organizat mai multe manifestări dedicate aniversării și angajaților din domeniul securității.
84 de sesizări privind violența în familie într-o singură zi. Poliția a emis 36 de ordine de restricție
Poliția a intervenit, în ultimele 24 de ore, la 84 de sesizări privind cazuri de violență în familie, fiind dispuse mai multe măsuri pentru protejarea victimelor și documentarea agresorilor.
Guvernul pregătește sezonul rece 2026–2027: 52 de măsuri pentru gaze, electricitate și rezerve energetice
Guvernul a aprobat Planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2026–2027. Documentul cuprinde 52 de măsuri și scenarii menite să asigure continuitatea aprovizionării cu energie electrică, gaze naturale, energie termică și produse petroliere în perioada rece a anului.