(VIDEO) Rezultatele celor 70 percheziții efectuate la P. ”Șansă”
La 04 octombrie 2023, angajații Inspectoratului National de Investigații în comun cu angajații Centrului Național Anticorupție și suportul angajaților BPDS Fulger, sub conducerea Procuraturii Anticorpție, au efectuat 70 percheziții în domiciliile și automobilele reprezentanților partidului politic ,,ȘANSĂ” precum și la sediile raionale.
Perchezițiile au fost autorizate în cadrul cauzei penale pornite pe faptul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 1813 Cod penal pe faptul ,,finanțării ilegale a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă, a concurenților electorali săvârșită în proporții mari” și a componenței de infracțiune prevăzută de art. 243 alin. (3), lit. a) și b) Cod penal ,,spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari”.
Astfel, timp de câteva săptămâni instituțiile statului au documentat o nouă formă de spălare a banilor, realizată de exponenții unor grupări criminale, fiind stabilită o nouă formă de finanțare a partidelor politice, care constă în excluderea operării cu surse financiare în numerar și crearea unui nou mecanism prin intermediul cartelelor PYYPL și a tehnologiilor digitale.
Un număr mare de astfel de cartele care urmau să fie folosite de unele partide nou create, au fost ridicate de organele de drept acum câteva săptămâni, chiar în timp ce se intenționa introducerea lor pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a fi puse în circuit.
În urma perchezițiilor au fost ridicate carduri bancare cu inscripția ”PYYPL”, mijloace bănești, telefoane mobile, tablete, notebook-uri, carduri bancare de diferite tipuri, cartele sociale, hard diskuri, stickuri de memorie, carnete de membru de partid, înscrisuri de ciornă în care sunt reflectate achitări cu sume de bani necontabilizate către mai multe persoane fizice, înscrisuri de ciornă cu listele candidaților la primării care au primit sume de bani necontabilizate pentru procurarea costumelor, mai multe cutii fără acte de proveniență cu cadouri alimentare, ș.a.
Procuratura Anticorupție va informa despre rezultatele acțiunilor de urmărire penală, în măsura în care prezentarea datelor din dosar nu va periclita buna desfășurare a investigațiilor penale.
CNA despre perchezițiile Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Un secretar de stat printre reținuți
Ofițerii Centrului Național Anticorupție, sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție, au reținut un secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și reprezentantul unui agent economic, într-o cauză penală pornită pe fapte de corupție.
(VIDEO) Ofițerii INI și mascații „Fulger” au descins la penitenciarele din Bălți și Soroca
Ofițerii Direcției investigații „Nord” a INI, în comun cu procurorii PCCOCS, cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger” și al angajaților Administrației penitenciarelor nr. 11 Bălți și nr. 6 Soroca, au deconspirat o schemă de colectare ilegală a banilor pentru întreținerea organizațiilor criminale conduse de către „hoți în lege” – atât în penitenciare, cât și în afară – rezultată în reținerea a patru persoane.
Percheziții CNA la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) desfășoară la această oră percheziții la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Presa scrie că o secretară de stat a fost reținută.