(VIDEO) Inundații devastatoare în Spania: cel puțin cinci morți, mii de evacuați și peste 100.000 de elevi fără cursuri

Cel puțin cinci persoane au murit, iar mii de locuitori au fost evacuați în estul Spaniei, după ce furtuna Adam a provocat ploi torențiale, inundații masive și revărsarea mai multor râuri. Regiunea Valencia se numără printre cele mai afectate zone.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 20 octombrie 2026, 20:32
Inundații devastatoare în Spania

Potrivit autorităților spaniole, Garda Civilă a evacuat peste 2.100 de persoane și a salvat alte aproximativ 500 de la începutul furtunii. La operațiunile de intervenție au participat peste 1.300 de agenți, sprijiniți de elicoptere, ambarcațiuni și echipe specializate de salvare.

Cantitățile de precipitații au atins niveluri istorice. În localitatea L'Atzúvia, provincia Alicante, au fost înregistrați 713 litri de apă pe metru pătrat, iar în Pego au căzut 632 de litri în doar 36 de ore, dintre care 430 de litri în șase ore.

În orașul Oliva, unde s-au înregistrat aproximativ 600 de litri de precipitații pe metru pătrat în 24 de ore, străzile au fost complet inundate. Numeroși locuitori au fost nevoiți să se refugieze la etajele superioare ale clădirilor sau pe acoperișuri, în așteptarea echipelor de salvare.

Autoritățile regionale au impus temporar restricții de circulație și deplasare în 145 de localități din Valencia și Alicante. Inundațiile au provocat închiderea mai multor drumuri, perturbarea transportului și suspendarea cursurilor pentru peste 100.000 de elevi.

Furtuna a afectat și Insulele Baleare, în special Ibiza și Formentera, unde au fost raportate numeroase inundații, copaci doborâți și drumuri blocate. În Ibiza au fost înregistrate peste 130 de incidente, inclusiv probleme de acces la aeroport.

În Mallorca, Ibiza și Formentera, suspendarea cursurilor a vizat aproximativ 160.000 de elevi.

Premierul spaniol Pedro Sánchez urma să viziteze marți, 20 octombrie, regiunea Valencia pentru a evalua pagubele provocate de furtună.

Deși intensitatea ploilor a început să scadă, Agenția Meteorologică de Stat (AEMET) menține avertizări în nouă provincii, în special pentru Catalonia și Insulele Baleare.

Autoritățile au utilizat sistemul ES-Alert pentru a transmite avertizări direct pe telefoanele mobile ale populației, recomandând evitarea deplasărilor și adăpostirea în zone înalte.

Sursa: euronews.com

Zelenski a sosit în Norvegia pentru a se întâlni cu Witkoff şi cu preşedintele Finlandei, după ce Trump a afirmat că Rusia s-a comportat rezonabil în privinţa Ucrainei

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marţi la Oslo pentru a se întâlni cu trimisul special al SUA, Steve Witkoff, în încercarea de a repara relaţiile cu Washingtonul, care s-au deteriorat brusc în ultimele două săptămâni, pe măsură ce preşedintele Donald Trump a curtat din ce în ce mai mult Moscova, relatează Reuters.