Procedurile legate de moștenire au fost simplificate
Procedurile legate de moștenire au fost simplificate. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în a doua lectură de 61 de deputați.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, urmare a recepționării mai multor petiții din partea cetățenilor. Prevederile au drept scop protejarea drepturilor moștenitorilor și asigurarea unui echilibru, prin implementarea mai eficientă și mai previzibilă a unor norme succesorale.
Autorii au propus reintegrarea soțului supraviețuitor în clasa I de moștenitori legali. Astfel, acesta va putea primi, pe lângă cota succesorală, și mobilierul și obiectele de uz casnic din locuința comună a soților, în măsura în care acestea sunt necesare pentru menținerea gospodăriei.
O altă prevedere vizează posibilitatea ca orice persoană interesată să poată solicita instanței decăderea din dreptul de moștenitor. Circumstanțele care constituie temei pentru acest lucru urmează a fi constatate de instanța de judecată. În cazul în care hotărârea instanței de judecată este emisă după primirea moștenirii, persoana decăzută din acest drept este obligată să restituie ce a primit, iar cota sa succesorală se va împărți egal între ceilalți moștenitori.
De asemenea, autorii au propus simplificarea regulilor de acceptare sau renunțare la moștenire, iar termenul prevăzut pentru acest lucru a fost extins la 12 luni.
Modificările legislative vor intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2026.
Cetățean al R.Moldova, rănit în urma atacului cu drone în proximitatea punctului de trecere Tudora–Starokazacie
Cele două persoane decedate în urma atacului sunt cetățeni ai Ucrainei. Nu sunt confirmați cetățeni ai Republicii Moldova printre persoanele decedate. Totodată, un cetățean al Republicii Moldova a avut de suferit în urma atacului, a refuzat spitalizarea și și-a continuat deplasarea cu automobilul spre Chișinău.
Atac cu drone în apropierea frontierei cu R.Moldova, soldat cu morți și răniți
Un atac cu drone a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei Republicii Moldova cu Ucraina. Punctul ucrainean de trecere a frontierei Starokazacie, aflat vizavi de PTF Tudora, a fost afectat, iar activitatea punctului de trecere moldo-ucrainean a fost sistată temporar. În urma atacului, două persoane au murit, iar alte două au fost rănite, informează Poliția de Frontieră.
368 de copii din Chișinău se află în grija tutorilor și curatorilor. Care sector are cei mai mulți
La 1 septembrie 2026, în evidența Serviciului de tutelă/curatelă din municipiul Chișinău se aflau 368 de copii. Datele au fost prezentate de Primăria Chișinău.