Femeie în stare gravă, după ce a fost spulberată de un automobil, la Ocnița
O femeie de 58 de ani a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost lovită de un automobil pe traseul R-11, în localitatea Bîrnova, raionul Ocnița. Accidentul s-a produs pe un sector de drum acoperit cu polei, în timp ce victima se deplasa pe marginea carosabilului.
Potrivit oamenilor legii, la volanul automobilului se afla o femeie de 32 de ani, care ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat pe contrasens. Drept urmare, autoturismul a lovit pietonul, o femeie de 58 de ani care se deplasa pe marginea drumului, din sens opus, scrie nordinfo.md.
În urma impactului, victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spitalul raional, unde a fost internată în secția de reanimare pentru îngrijiri medicale specializate.
„Șoferița a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat”, precizează Poliția R. Moldova.
Cazul este documentat conform procedurii legale, iar toate circumstanțele producerii accidentului sunt în curs de stabilire.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.
(VIDEO) Circa 1 000 de litri de produse fitosanitare, depistați de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au documentat activitatea unui bărbat de 59 de ani, suspectat că ar fi deținut și comercializat produse de uz fitosanitar introduse ilegal în țară, fără acte care să confirme proveniența și calitatea acestora.