Moldovean condamnat pentru omor și căutat de ruși prin Interpol, depistat de polițiștii de frontieră români, la PTF Albița
Poliţiştii de frontieră români din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, căutat de autorităţile din Rusia, care era condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani pentru săvârşirea infracţiunii de crimă.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră Iași, la data 06 ianuarie, în jurul orei 13.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 48 de ani.
„La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă Interpol cu mențiunea persoană urmărită internațional în vederea arestării, emisă de autorităţile din Rusia, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 15 ani pentru săvârşirea infracţiunii de crimă pe teritoriul acestui stat”, se menționează în comunicat.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
(VIDEO) Nou accident cu implicarea unui motociclist gonit de INSP
Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident în timp ce era gonit de o motocicletă a INSP. Cazul a avut loc în jurul orei 13:50, la intersecția străzilor Ismail și Calea Moșilor.
Accidentul mortal de la Basarabeasca. Șoferul fugar s-a predat
Șoferul care a lovit mortal, miercuri dimineață, o femeie de 64 de ani și a părăsit locul accidentului, în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, a fost identificat. Bărbatul are 26 de ani și s-a prezentat benevol joi la Poliție, urmând să fie reținut pentru 72 de ore.
(VIDEO) Bărbat bătut și jefuit de doi indivizi, la Sîngerei
Un bărbat din Sîngerei a fost bătut și jefuit de doi inși în vârstă de 21 și 22 de ani. Aceștia i-au furat portofelul cu bani și telefonul mobil, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 10 000 de lei.