(FOTO) Inspectoratul General de Carabinieri își consolidează capacitățile operaționale prin noi dotări destinate subdiviziunilor teritoriale
Astăzi, în cadrul Direcției Regionale „Centru” a Inspectoratului General de Carabinieri, au fost repartizate 14 automobile de serviciu către subdiviziunile teritoriale ale instituției. Noile autospeciale vor completa parcul auto al Direcției Regionale „Nord”, al Direcției Regionale „Sud”, al Batalionului cu Destinație Specială „Scorpion” și al Centrului de Pregătire și Perfecționare al Carabinierilor.
Noile mijloace de transport vor contribui la sporirea mobilității efectivelor, eficientizarea misiunilor de menținere și restabilire a ordinii publice, precum și la consolidarea capacității de intervenție în sprijinul cetățenilor. Totodată, acestea vor crea condiții mai bune pentru desfășurarea misiunilor specifice, în conformitate cu exigențele unui serviciu modern de ordine publică.
Consolidarea capacităților operaționale ale Inspectoratului General de Carabinieri reprezintă un rezultat al cooperării instituționale și al parteneriatelor internaționale dezvoltate în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova. Modernizarea continuă a instituției contribuie la creșterea eficienței intervențiilor și la alinierea capacităților operaționale la bunele practici europene.
Cele 14 automobile au fost puse la dispoziția Inspectoratului General de Carabinieri cu sprijinul Uniunii Europene și al Armei dei Carabinieri din Italia, partener strategic și de încredere al instituției în procesul de consolidare a capacităților operaționale și de dezvoltare a unui serviciu modern de ordine și securitate publică.
Inspectoratul General de Carabinieri exprimă aprecierea sa față de Uniunea Europeană și Arma dei Carabinieri pentru sprijinul consecvent și cooperarea excelentă, care contribuie la dezvoltarea instituțională și la întărirea capacității de a răspunde eficient nevoilor de siguranță ale cetățenilor Republicii Moldova.







Statul Major al Apărării ar putea deveni structură centrală distinctă. Proiectul, votat în prima lectură
Deputații au votat în prima lectură un proiect de lege care prevede instituționalizarea Statului Major al Apărării ca structură centrală distinctă, măsură menită să delimiteze mai clar conducerea militară operativă de atribuțiile administrative și logistice ale Ministerului Apărării.
Terenuri fără taxe și acorduri cu Guvernul pentru investițiile de amploare. Noua lege, votată în prima lectură
Investitorii locali și străini vor avea condiții noi de activitate. Parlamentul a votat în prima lectură proiectul de lege cu privire la investiții. Astfel, investițiile vor fi direcționate cu prioritate spre sectoare strategice — energie, tehnologie, sănătate, infrastructură —, iar pentru proiectele de anvergură este introdus un regim diferențiat, cu criterii clare de calificare și facilități dedicate, coordonate printr-un punct unic de contact în cadrul Agenției de Investiții.
(VIDEO) Șeful IGP vrea modernizarea brățărilor electronice pentru agresori, după crima de la Măgdăcești: „Trebuie să aibă și elemente de electroșoc”
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a propus ca brățările electronice aplicate agresorilor familiali să fie modernizate și să includă, eventual, mecanisme de electroșoc atunci când aceștia se apropie de victime la o distanță interzisă. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV în contextul tragediei de la Măgdăcești.