Cenzură la Ministerul Agriculturii? Bolea, supărat că Realitatea a scris despre cateringul de 2,75 mln. Le-a fost interzis să transmită LIVE discuția cu fermierii
În spiritul transparenţei, echipa RLIVE TV, care face transmisiuni în direct de la evenimente publice, a primit interdicție de la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) să difuzeze discuțiile cu agricultorii, scrie Realitatea.MD.
Paza de la MAIA a chemat reprezentanţii serviciului de presă, care au comunicat că accesul va fi oferit unui singur operator, de la o singură companie, care are semnat contract cu ministerul, din cauza lipsei de spaţiu.
Și altor echipe de la televiziuni li s-a îngrădit accesul la ședință. Jurnaliștii au fost îndemnați să o urmărească pe pagina de Facebook a Ministerului Agriculturii.
„Cu o zi înainte, echipa Realitatea a discutat cu Daniela Turculeţ, comunicatoarea instituției, solicitând participarea la eveniment. Responsabila expediase un mesaj în care anunța că presa nu va putea intra în sală, însă am cerut ca operatorului care va transmite evenimentul în direct să i se acorde accesul. Inițial ni s-a permis, iar ulterior am fost anunțați că, totuși, nu va fi posibil”, scrie sursa citată.
Turculeț a reproșat redacției publicarea știrii despre licitația de 2,75 de milioane, care ține de organizarea unei conferințe internaționale la Chișinău.
„Avem pretenții la corectitudinea știrilor”, ne-a reproșat funcționara, atașând linkul către material și menționând că nimeni nu ne îngrădește accesul la informații, cât timp putem urmări ședința pe Facebook.
În opinia ei, echipa Realitatea nu a păstrat echidistanța și nu s-a documentat despre achiziția care urmează. Deși nu a oferit o replică, purtătoarea de cuvânt de la MAIA a precizat că va transmite o notă echipei redacționale, în care va cere să oferim opinia celor vizați.
Renato Usatîi contribuie cu 10 mii de dolari pentru un azil de câini și anunță un proiect de lege privind sterilizarea
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat că va contribui cu 10 mii de dolari la crearea unui azil pentru câinii. În cadrul unei întâlniri cu reprezentanții unui grup de inițiativă care își propune să găsească soluții pentru problema câinilor vagabonzi din Republica Moldova.
Un nou blocaj în procesul de aderare la UE: Ungaria se opune avansării Moldovei și Ucrainei
Ungaria a blocat, pentru a treia oară, aprobarea screeningului pe clusterele 2 și 3 în negocierile de aderare ale Ucrainei și Moldovei, menținând veto-ul din cauza nemulțumirilor legate de protecția minorităților naționale din Ucraina. Opoziția Ungariei față de Ucraina afectează și Moldova, deoarece ambele procese de aderare sunt cuplate.
Reglementarea transnistreană și integrarea europeană, discutate de Vasile Tofan cu noul șef al Misiunii OSCE
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher Smith. Oficialii au discutat despre procesul de reglementare a conflictului transnistrean, parcursul european al Republicii Moldova și situația de securitate din regiune.