(VIDEO) Usatîi, alături de locuitorii din Călugăr, în apărarea primarului: Dacă nu vom fi auziți, îi vom obliga să ne audă
Renato Usatîi, primari și activiști ai Partidului Nostru, alături de locuitorii comunei Călugăr din raionul Fălești, au participat duminică la o acțiune de protest. Acești susține că Valentina Șalamai, aleasă primar din partea formațiunii, ar fi supusă abuzurilor de către guvernare.
Mai exact, conform manifestanților, funcționara ar fi refuzat să adere la PAS, iar urmare a deciziei s-ar confrunta cu presiuni și i-ar fi fost încetat ilegal mandatul, înainte de termen, iar în localitate s-au anunțat alegeri locale noi, scrie Realitatea.MD.
Veniți la Centrul de Cultură din Călugăr, oamenii au scandat: „Vrem dreptate!” și „Jos presiunile”. La întâlnirea cu locuitorii comunei, președintele „Partidului Nostru” a oferit asigurări că va fi alături de Valentina Șalamai și toți oamenii din localitate, pentru a-i apăra drepturile și onoarea, inclusiv la nivel internațional.
„Doamna primar a câștigat și al doilea și al treilea mandat din primul tur cu peste 60 la sută. Înseamnă că există un vot puternic de apreciere din partea oamenilor, și dumneaei merită funcția pe care o deține! Toate partidele de guvernare încercau să o atragă, însă dumneaei a rămas un coleg cinstit. Nu a acceptat niciodată nicio mizerie nici contra partidului, nici contra locuitorilor. Toate problemele le-a soluționat în așa mod de parcă ar fi o problemă personală. Este un primar dedicat. Este unul din cei mai tari primari din Republica Moldova”, a menționat Renato Usatîi.
Politicianul și-a exprimat indignarea că în timp ce în țară se fură miliarde, toți închid ochii, iar în cazul primarului de Călugăr au găsit încălcare în faptul că a angajat fiul pentru câteva luni la funcția de fochist la Primărie, cu un salariu pentru care nimeni nu ar fi dorit să se angajeze.
„Este o aberație, pornită și dirijată de cei din PAS. Vom face apel la toarte organizațiile internaționale, le vom demonstra tuturor că guvernarea a lăsat-o fără funcție doar pentru că a fost principială și dedicată comunei și echipei. Vom distruge această huntă din fașă”, a mai declarat Renato Usatîi.
În cazul în care justiție nu va face dreptate, Renato Usatîi susține că vor urma proteste ale locuitorilor comunei Călugăr, cu blocarea drumului național.
„Vom lupta în instanțe, vom face presiuni politice asupra guvernării. Nu vom permite bătaia de joc față de primarii și consilierii noștri. Ei au avut, au și vor avea sprijinul meu! Mergem la Curtea de Apel. După asta, dacă ei nu ne vor auzi, vom veni cu toții și vom bloca traseul Bălți-Sculeni”, afirmă liderul „Partidului Nostru”.
Valentina Șalamai și-a exprimat încrederea că dreptatea va învinge, iar proiectele de dezvoltare a comunei vor continua:
„Niciodată nu am băgat mâna în buzunarul cuiva. Niciodată nu am folosit banii publici ai primăriei, dimpotrivă în toate mandatele m-am străduit să apăr călugărenii. Împreună cu locuitorii, cu Consiliul local, am făcut multe lucruri frumoase”, a spus funcționara.
Amintim că ANI, care a constatat în 2020 un conflict de interese în cazul Valentinei Șalamai, după ce funcționara și-a angajat fiul în calitate de fochist la Primărie doar pentru sezonul rece, cu un salariu mai mi de 2000 de lei pe lună, nu a cerut încetarea înainte de termen a mandatului de primar. Nici Cancelaria de Stat, în 2021, nu a cerut în contenciosul administrativ încetarea înainte de termen a mandatului Valentinei Șalamai, această autoritate fiind singura care avea dreptul să facă o astfel de solicitare, iar hotărârea CEC privind stabilirea alegrilor noi pentru 18 mai anul curent a fost contestată la Curtea de Apel Centru, conform membrilor Partidului Nostru.
Valentina Șalamai este primar al comunei Călugăr din 2015, timp în care cele patru sate din componența sa – Călugăr, Frumușica, Socii Noi și Socii Vech, au cunoscut o modernizare sub toate aspectele. Au fost reparate cele două grădinițe din comună, s-au reparat casa de cultură și sediul primăriei. În localitate, s-au reparat drumurile și s-a construit iluminat stradal, au fost reparate bibliotecile, s-a amenajat pavaj în preajma gimnaziului și a casei de cultură, s-au amenajat terenuri de joacă pentru copii și locuri de agrement, dar și a început construcția apeductului.
(VIDEO) Scandalul blocului de la Buiucani: MAN respinge acuzațiile PAS și invocă o hotărâre de Guvern
Fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din Consiliul Municipal Chișinău respinge acuzațiile PAS privind construcția blocului de pe strada Vissarion Belinski 4 și susține că lucrările sunt efectuate în baza actelor permisive și a documentației prevăzute de lege.
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Christopher Smith, noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova. Discuția s-a axat pe reintegrarea pașnică a țării și securitatea regională.
(VIDEO) Berlinschii cere explicații privind datoria de stat: „De la 69 la 132 de miliarde de lei. Unde au ajuns banii?”
Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii cere autorităților explicații privind creșterea datoriei de stat a Republicii Moldova și modul în care au fost utilizați banii împrumutați și fondurile europene în perioada 2021–2026.