Indemnizație unică de la Guvern pentru pensionari. Vor primi câte 2300 de lei!

Pensionarii din Moldova vor primi indemnizație unică de 2300 de lei. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, în debutul ședinței cabinetului de miniștri.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 9 octombrie 2024, 10:20
pensionari

Recean a menționat că, deși pensiile au fost majorate, banii nu sunt suficienți pentru bătrâni. Potrivit șefului Executivului, este vorba de circa 30.000 de persoane vulnerabile, care vor deveni beneficiare ale ajutorului, scrie Realitatea.MD.

„Înțeleg ă trebuie muncim și mai mult. Avem o categorie specială de pensionari, care au muncit mult, dar pensiile sunt mici. Vom avea o decizie cărora le vom oferi la aproximativ 30.000 de persoane, cărora le vom oferi, ca și anul trecut, o indemnizație unică de 2300 de lei”, a conchis prim-ministrul.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale urmează să facă publice alte informații despre persoanele eligibile să primească ajutor și perioada când acesta va fi acordat.