Nou șef la Serviciul Vamal. A fost prezentat colectivului
Conducerea Serviciului Vamal l-a prezentat astăzi efectivului pe directorul adjunct al Serviciului Vamal, șef al Departamentului antifraudă și conformare, Radu Radu.
Directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub, i-a dorit mult succes în activitate lui Radu, și a exprimat convingerea că acesta va asigura gestionarea proceselor instituționale în mod transparent și un management eficient al domeniului de competență, având capacitățile profesionale necesare și o vastă experiență în cadrul autorităților publice.
La rândul său, Radu Radu a mulțumit pentru încrederea acordată, exprimând convingerea că împreună, cu efortul conjugat al întreagii echipe vor fi atinse obiectivele instituționale setate pe filiera de antifraudă, integritate instituțională și aplicarea legii.
(VIDEO) 5.600 de țigarete, ascunse într-un autocar cu destinația Marea Britanie, depistate la Vama Cahul
Ofițerii Serviciului Vamal au depistat 5.600 de țigarete nedeclarate, ascunse într-un autocar care urma să ajungă în Marea Britanie. Cazul a fost documentat la postul vamal Cahul.
Poliția de Frontieră și-a desemnat cei mai buni angajați în cadrul concursului „Cel mai bun în profesie”
Poliția de Frontieră a desfășurat, în perioada 9–10 septembrie 2026, etapa finală a concursului profesional „Cel mai bun în profesie”, ediția 2026. Competiția a fost găzduită de Direcția regională Vest.
Moldova își retrage temporar angajații de la trei puncte de control comun aflate pe teritoriul Ucrainei
Autoritățile Republicii Moldova vor modifica temporar modul de desfășurare a controalelor în trei puncte de trecere de la frontiera moldo-ucraineană, în contextul riscurilor de securitate generate de atacurile aeriene rusești asupra Ucrainei.