(VIDEO) Filieră de trafic de droguri, destructurată de poliție în Chișinău. Captură de peste 2,5 milioane de lei

Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu polițiștii și procurorii de la Botanica, au destructurat o filieră de trafic de droguri formată din cetățeni ai Ucrainei și Republicii Moldova. Gruparea era specializată în introducerea drogurilor în țară prin contrabandă și distribuirea acestora prin intermediul aplicației Telegram.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 14 noiembrie 2025, 11:30
IGP

Pe parcursul a două luni au fost documentați patru suspecți, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 17 și 32 de ani, implicați în activitatea infracțională.

Investigațiile au arătat că un cuplu de refugiați din Ucraina a  două apartamente în municipiul Chișinău, unul folosit ca locuință, iar altul transformat în depozit de droguri. Substanțele interzise erau expediate prin Poșta Moldovei, camuflate în colete cu produse alimentare trimise din state ale Uniunii Europene și Canada.

Pentru a evita deconspirarea, cuplul a recrutat două persoane, cu vârste între 17 și 30 de ani, care aveau sarcina de a porționa drogurile în doze și de a le ascunde în diverse locații, conform instrucțiunilor primite pe Telegram.

La începutul lunii noiembrie, ofițerii antidrog au efectuat percheziții în cele două apartamente folosite de suspecți. Au fost ridicate telefoane mobile, droguri de tip PVP (900 g), MDMA (650 g), 250 de comprimate Ecstasy, 10 grame de heroină, 10 grame de cocaină, aproximativ 5 000 de pachete zip-lock, bandă adezivă și cântare electronice de înaltă precizie.

Totodată, într-un colet verificat în incinta Poștei Moldovei au fost descoperite 4 kg de marijuana și 70 de țigări electronice încărcate cu ulei de cannabis.

Valoarea totală a drogurilor confiscate depășește 2,5 milioane de lei.

În urma demersurilor procurorilor, instanța a emis mandate de arest pentru 30 de zile pe numele celor trei bărbați. Femeia este cercetată în stare de libertate, deoarece are în întreținere un copil minor și nu are rude pe teritoriul Republicii Moldova. Aceasta are obligația de a nu părăsi localitatea.

Potrivit legislației, persoanele implicate în traficul de droguri riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare.

(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova

Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.

IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.