Doi nepalezi, reținuți în apropiere de râul Prut, după ce au încercat să ajungă clandestin din R.Moldova în România
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale VEST documentează doi cetățeni din Nepal care au încercat să ajungă clandestin din Republica Moldova în România.
În cadrul unor măsuri pe linie de prevenire și combatere a ilegalităților în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Sculeni, polițiștii de frontieră au observat un grup de două persoane ce intenționau să traverseze fraudulos granița. Grupul a fost reținut în noaptea de 12 ianuarie 2024, în imediata apropiere de malul râului Prut.
La fața locului au fost identificați doi cetățeni din Nepal, cu vârste cuprinse 22 și 25 de ani, aceștia se aflau în posesia unei bărci gonflabile, unei pompe de aer și a două vâsle, având intenția de a traversa frontiera în mod ilegal.
În prezent, autoritățile desfășoară cercetări amănunțite în cadrul acestui caz, având ca scop elucidarea circumstanțelor și luarea măsurilor legale corespunzătoare conform legislației în vigoare.
(VIDEO) Nou accident cu implicarea unui motociclist gonit de INSP
Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident în timp ce era gonit de o motocicletă a INSP. Cazul a avut loc în jurul orei 13:50, la intersecția străzilor Ismail și Calea Moșilor.
Accidentul mortal de la Basarabeasca. Șoferul fugar s-a predat
Șoferul care a lovit mortal, miercuri dimineață, o femeie de 64 de ani și a părăsit locul accidentului, în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, a fost identificat. Bărbatul are 26 de ani și s-a prezentat benevol joi la Poliție, urmând să fie reținut pentru 72 de ore.
(VIDEO) Bărbat bătut și jefuit de doi indivizi, la Sîngerei
Un bărbat din Sîngerei a fost bătut și jefuit de doi inși în vârstă de 21 și 22 de ani. Aceștia i-au furat portofelul cu bani și telefonul mobil, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 10 000 de lei.