Praful saharian ajunge în Moldova
O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian, observată în regiunile sudice și centrale ale Europei și țara vecină, România, va ajunge și în Republica Moldova.
Șefa Secției prognoze la Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Nadejda Stolear, a precizat pentru IPN că fenomenul va afecta Moldova în perioada 11-12 martie, iar depunerile de praf nu vor fi vizibile cu ochiul liber.
Fenomenul este determinat de o circulație atmosferică, predominant sudică, care este asociată unui ciclon atlantic, poziționat la vestul continentului.
„Respectiv, fluxul sudic a favorizat deplasarea prafului peste Marea Mediteraneeană, atingând sudul Europei, extinzându-se ulterior și în regiunile țării noastre, odată cu temperaturile ridicate care se prevăd în următoarea perioadă”, a precizat Nadejda Stolear.
Se estimează ca transportul prafului se va disipa treptat odată cu schimbarea direcției vântului și precipitațiile care sunt prevăzute în zilele ce urmează.
Astfel de episoade pot reapărea în funcția de dinamica sistemelor atmosferice din nordul Africii și Europa.
Poliția de Frontieră a instruit 22 de specialiști în analiza datelor despre pasageri și evaluarea riscurilor
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a organizat, în perioada 7–10 septembrie 2026, un curs interinstituțional destinat consolidării capacităților de analiză a informațiilor despre pasageri și îmbunătățirii cooperării dintre autoritățile naționale.
Gazul cumpărat pentru Moldova s-a scumpit cu peste 15% într-o singură lună
Gazele naturale livrate Republicii Moldova de Energocom s-au scumpit considerabil în luna august, comparativ cu iulie. Potrivit datelor companiei, prețul mediu de achiziție a ajuns la 57,80 euro/MWh, față de 50,12 euro/MWh în luna precedentă.
Militarii moldoveni participă la exercițiul „Strong Griffin 2026” din Lituania
Un grup de militari ai Armatei Naționale participă, în perioada 3–14 septembrie, la exercițiul multinațional „Strong Griffin 2026”, desfășurat în Republica Lituania.