Moldova și Elveția vor să aprofundeze cooperarea. Carolina Perebinos, întrevedere cu noul director al Biroului elvețian de la Chișinău

Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Carolina Perebinos, a avut o întrevedere cu noul director al Biroului de Cooperare al Elveției la Chișinău, Richard Kohli, cu prilejul începerii mandatului acestuia în Republica Moldova. Întrevederea a avut loc pe 7 octombrie

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 7 octombrie 2026, 19:09
Richard Kohli și Carolina Perebinos

În cadrul discuțiilor, oficialii au trecut în revistă principalele rezultate ale cooperării moldo-elvețiene și impactul sprijinului oferit de Elveția în domenii precum agricultura și dezvoltarea rurală, sănătatea, serviciile publice, eficiența energetică, cultura, turismul și asistența pentru refugiați.

Părțile au remarcat evoluția pozitivă a dialogului bilateral și au discutat despre posibilitățile de extindere a cooperării în domeniul securității, dezvoltarea relațiilor economice și valorificarea oportunităților oferite de Acordul de liber schimb dintre statele EFTA și Republica Moldova.

Un alt subiect abordat a fost organizarea următoarei runde de consultări politice moldo-elvețiene.

Discuțiile au vizat și prioritățile Programului de cooperare elvețian pentru Republica Moldova 2025–2028, axat pe guvernanță și coeziune socială, dezvoltare și reziliență economică, sănătate și servicii publice locale.

Richard Kohli și-a exprimat disponibilitatea de a continua sprijinirea autorităților Republicii Moldova în procesul de implementare a reformelor și în aprofundarea relațiilor bilaterale.

La finalul întrevederii, Carolina Perebinos i-a urat succes noului director în exercitarea mandatului și a reiterat disponibilitatea MAE pentru continuarea unui dialog strâns cu partea elvețiană.