Chicu sparge gheața. S-a dus la CEC ca să se înscrie în cursa pentru funcția de Președinte al R.Moldova
Președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), fostul premier Ion Chicu, s-a prezentat astăzi împreună cu echipa sa la Comisia Electoral Centrală pentru a se înscrie în cursa pentru alegerile prezidențiale din această toamnă.
Grupul de inițiativă pentru înregistrarea candidatului PDCM pentru alegerile Președintelui Republicii Moldova din 20 octombrie 2024 - Ion Chicu, a depus actele la Comisia Electorală Centrală.
De astăzi, toți cei care aspiră la fotoliul de președinte al Republicii Moldova se pot înregistra în cursă. De asemenea, partidele politice și blocurile electorale pot începe să solicite înregistrarea pentru participarea la referendumul privind integrarea europeană.
Pentru a candida la funcția de președinte, fiecare aspirant trebuie să constituie un grup de inițiativă. Acest grup va avea responsabilitatea de a colecta semnăturile necesare pentru susținerea candidaturii. Documentele pentru înregistrarea grupului de inițiativă trebuie depuse la CEC cel târziu până la 31 august 2024.
Printre documentele necesare se numără și lista cu semnăturile colectate, care trebuie să fie între 15.000 și 25.000 de semnături valide, provenind din cel puțin jumătate din numărul unităților administrativ-teritoriale de nivelul al doilea ale țării. Fiecare unitate trebuie să contribuie cu cel puțin 600 de semnături pentru ca acestea să fie considerate valide.
După depunerea documentelor, CEC are la dispoziție trei zile pentru a examina și aproba sau respinge cererea de înregistrare a grupului de inițiativă.
Tot astăzi, partidele politice și blocurile electorale pot solicita înregistrarea pentru participarea la referendum. Cererile trebuie depuse la CEC până la 20 septembrie 2024, iar partidele și blocurile înregistrate vor putea promova pozițiile lor referitoare la referendumul privind integrarea europeană a țării.
Alegerile prezidențiale, dar și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană vor avea loc pe 20 octombrie 2024. Până acum, printre cei care și-au anunțat intenția de a candida sunt:
Maia Sandu - actuala șefă a statului;
Renato Usatîi - președintele „Partidul Nostru”;
Tudor Ulianovschi - fost ministru de Externe;
Vlad Filat - lider PLDM;
Andrei Năstase - fost președinte al Platformei DA;
Ion Chicu - lider PDCM;
Vasile Tarlev - ex-premier, independent;
Alexandr Stoianoglo - fost procuror general, susținut de PSRM;
Alexandru Arseni - doctor în drept;
Irina Vlah - fostă bașcană a Găgăuziei;
Natalia Morari - jurnalistă, independent;
Victoria Furtună - fostă procuroră anticorupție, independent;
Valeriu Pleșca - fost ministru al Apărării, înaintat de PSDE;
Vasile Bolea - deputat neafiliat, înaintat de blocul „Victoria” creat de fugarul Ilan Șor;
Ștefan Savițchi - vicepreședinte ALDE, independent;
Octavian Țîcu - istoric, ex-deputat, desemnat de Blocul „Împreună”;
Igor Munteanu - președinte CUB.
Reglementarea transnistreană și integrarea europeană, discutate de Vasile Tofan cu noul șef al Misiunii OSCE
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher Smith. Oficialii au discutat despre procesul de reglementare a conflictului transnistrean, parcursul european al Republicii Moldova și situația de securitate din regiune.
PLDM critică politica fiscală pentru 2027 și cere Parlamentului să nu adopte majorările de taxe fără evaluări de impact
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) critică proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, acuzând Guvernul că încearcă să majoreze veniturile bugetare prin extinderea bazei de impozitare, creșterea unor cote și introducerea unor noi obligații fiscale, fără a crea mai întâi condiții pentru dezvoltarea economiei.
(VIDEO) Alexandr Berlinschii critică politica fiscală pentru 2027: „Nota de plată o achită cetățeanul”
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, critică politica fiscală și vamală pentru anul 2027, aprobată marți, 8 septembrie, de Guvern. Parlamentarul susține că noile prevederi vor pune o presiune suplimentară atât pe consumatori, cât și pe bugetele administrațiilor publice locale.