Mai multe hectare de culturi agricole și vegetație uscată, compromise de flăcări în ultimele 24 de ore
Mai multe hectare de culturi agricole, dar și vegetație uscată au fost nimicite de flăcări. În ultimele 24 de ore pompierii au intervenit în 66 situații pentru lichidarea focarelor de ardere.
Astfel, în după amiaza zilei de 25 iulie în apropierea localității Corlăteni, angajații IGSU au stins 15 hectare de miriște. Tot în raionul Rîșcani, în satul Pîrjota, pompierii au fost alertați pentru lichidarea unui incendiu izbucnit pe un teren agricol.
La fața locului au fost îndreptate două echipaje de salvatori, care au stins 50 ha de vegetație uscată. Un alt caz a fost înregistrat în satul Humulești din municipiul Chișinău. Aici, angajații IGSU au intervenit pentru a stinge flăcările, care au cuprins un lan de grâu și miriște.
În urma incendiului au fost afectate 3 hectare de grâu și 3 hectare de miriște. De intervenția pompierilor a fost nevoie și în localitatea Purcari, raionul Ștefan Vodă. Aici, echipele de pompierii au fost solicitate pentru lichidarea unui incendiu de vegetație.
Astfel, datorită intervenției operative a angajaților IGSU, focul nu a obținut răspândire către pădurea din apropiere. În urma incendiului a ars 50 hectare de vegetație uscată.
Mai mult, salvatorii și pompierii au intervenit pentru lichidarea flăcărilor care au cuprins un teren cu miriște cu suprafața de 30 hectare în satul Dezghingea, raionul Comrat.
În acest context, IGSU îndeamnă cetățenii să evite utilizarea focului deschis în preajma lanurilor și spațiilor forestiere, în vederea prevenirii incendiilor de vegetație și a culturilor agricole în perioada secerișului.
Totodată, oamenii sunt rugați să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor, mai ales, în perioada caniculară și în condiții de umiditate redusă.
De asemenea angajații sectorului agricol sunt îndemnați să nu alimenteze tehnica cu carburanți și lubrifianți pe teritoriul terenurilor agricole, ci doar în locuri special amenajate.
Sistemul de depozit pentru ambalaje, din 2027: Moldovenii ar putea plăti doi lei în plus pentru fiecare sticlă
Introducerea din 2027 a sistemului de depozit pentru ambalajele din plastic, sticlă și metal va determina moldovenii să achite suplimentar circa 2 lei pentru fiecare ambalaj, sumă care va putea fi recuperată doar la returnarea acestuia.
Vremea se schimbă brusc: de luni, temperaturile scad cu până la 8 grade
Vremea se va răci de luni, iar temperaturile vor scădea chiar și cu 8 grade Celsius. Meteorologii precizează că zona va fi traversată de un ciclon rece din nordul Europei, care va aduce inclusiv ploi de scurtă durată.
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen
În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.