Șeful Termoelectrica, după scandalul din Scuarul Catedralei: „Am notificat Primăria despre avarie din 15 septembrie”

Șeful Termoelectrica, Iurie Rozlovan, a făcut mai multe declarații într-o conferință de presă după scandalul cu Primăria Chișinău din Scuarul Catedralei.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 7 octombrie 2026, 17:04
IR

Șeful Termoelectrica a declarat că întreprinderea are rolul de a asigura mentenanța și funcționarea rețelelor de distribuție. Potrivit acestuia, există un plan de mentenanță, iar în cazul unor situații de avarie, tehnicienii sunt obligați să intervină pentru remedierea acestora.

Astfel, cu referire la avaria din centrul capitalei, Rozlovan a precizat că Primăria a fost notificată de pe 15 septembrie. „Primăria a tăcut”, a declarat acesta.

Potrivit lui Razlovan, echipele au putut interveni astăzi cu ajutorul poliției, după ce ieri accesul le-ar fi fost blocat.

„Când am săpat și am deschis robinetul, s-a văzut clar că este avarie, s-a văzut clar agentul nostru, care este verde. (...) Noi trebuie să intervenim”, a declarat directorul „Termoelectrica”.

Rețeaua afectată alimentează Spitalul de Urgență, școli, grădinițe, blocuri de locuit, dar și clădirea Guvernului.

Razlovan i-a transmis și un mesaj primarului Ion Ceban:

„Domnule Ceban, nu ne atrageți în politică. De căldura noastră beneficiază toți, indiferent de culoare. Politicul nu contează. Pur și simplu lăsați-ne să lucrăm, asta e tot ce ne trebuie nouă”.