22 de intoxicații cu medicamente și 11 cu alcool: Peste 16.000 de intervenții ale ambulanței într-o săptămână
În perioada 11-17 mai 2026, medicii de pe ambulanță au intervenit la 87 de persoane afectate de agenți fizici, chimici sau de mediu, inclusiv 21 de cazuri de combustii. Totodată, în această perioadă au fost raportate 57 de urgențe toxice, dintre care: 25 de intoxicații cu medicamente, 11 cu alcool, 4 cu ciuperci, 3 cu droguri și 2 cu monoxid de carbon.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), în total, ambulanța a intervenit la 16.013 persoane, transmite Realitatea.MD.
Totodată, echipele AMU au intervenit la 71 de accidente rutiere, în urma cărora au avut de suferit 81 de persoane. După acordarea asistenței medicale urgente prespitalicești, 71 de pacienți, dintre care 25 de copii, au fost transportați la spital pentru tratament specializat.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.
Măsuri speciale la Aeroport în contextul tranzitului pelerinilor hasidici
În perioada 7–17 septembrie, la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău se va intensifica fluxul de călători, în contextul tranzitului pelerinilor hasidici și al creșterii estimate a volumului de pasageri și aeronave.
Moldova, detronată pe piața neagră a țigărilor din România! Bulgaria și Duty Free preiau conducerea
Ponderea țigărilor provenite din Republica Moldova pe piața neagră din România a scăzut în luna iulie 2026, chiar dacă, per ansamblu, contrabanda cu produse din tutun a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani.