Alexandru Munteanu, despre scandalul de la Dereneu: „Legea trebuie să fie respectată de toți”
Premierul Alexandru Munteanu a comentat situația tensionată din satul Dereneu, raionul Călărași, unde conflictul dintre reprezentanții celor două mitropolii ortodoxe a degenerat în intervenții ale forțelor de ordine.
Șeful Executivului a declarat că autoritățile nu se implică în treburile interne ale cultelor religioase, transmite Realitatea.MD.
„Autoritățile centrale și autoritățile în general nu ne amestecăm în treburile bisericești. E la discreția enoriașilor și bisericilor respective să-și soluționeze problemele”, a afirmat premierul.
Totodată, Alexandru Munteanu a subliniat că legea trebuie respectată, indiferent de apartenența religioasă sau alte criterii.
„Unicul lucru care pot să îl spun, legea trebuie respectată. Eu am spus-o de mai multe ori, legea este dură, dar este lege și ea trebuie să fie respectată de toți. Indiferent de afilierile religioase, naționale sau alte lucruri. Și noi ca autorități o să urmărim cu atenție acele dosare, acele anchete penale care s-au deschis deja. Și eu cred că legea trebuie să prevaleze toate deciziile tuturor organelor respective”, a declarat premierul.
Între timp, carabinierii și polițiștii au instituit un nou cordon de securitate la intrarea în biserica din Dereneu, iar accesul în lăcașul de cult este restricționat. Măsura vine pe fondul unui conflict care durează de mai multe zile între reprezentanții Mitropoliei Moldovei și cei ai Mitropoliei Basarabiei.
Marți seara, la Dereneu au intervenit mascații, după ce cordonul Poliției a fost rupt de aproximativ 150 de persoane – clerici și credincioși. Oamenii legii au reținut șase persoane, inclusiv primarul localității și avocatul preotului din cadrul Mitropolia Moldovei, acuzați că ar fi instigat la violențe. Potrivit poliției, ofițerii și carabinierii ar fi fost ultragiați și deposedați de echipamente speciale de comunicare, iar în incidente ar fi fost implicați inclusiv copii și femei.
Conflictul din Dereneu datează din 2018, când neînțelegerile dintre clericii Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei privind administrarea bisericii au generat proteste. Disputa a izbucnit după ce Ministerul Culturii al Republicii Moldova, care administra clădirea – monument istoric – a transmis-o pentru 50 de ani în gestiunea Mitropoliei Basarabiei.
În 2026, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a decis menținerea dreptului clericilor din Mitropolia Basarabiei de a administra lăcașul. În reacție la scandal, Ministerul Culturii a reiterat că hotărârile instanței trebuie respectate.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.