Un cuplu din capitală este cercetat de CNA pentru deghizarea provenienței a 13 milioane de lei
Ofițerii Centrului Național Anticorupție și ai Direcției investigare infracțiuni spălarea banilor și finanțarea terorismului din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al IGP au operat, astăzi, 14 percheziții într-un dosar de spălare de bani.
Potrivit faptelor investigate, doi soți originari din mun. Chișinău, urmărind scopul utilizării unor bunuri, despre care se cunoștea că au fost dobândite pe cale infracțională, în perioada anilor 2012-2022, au întreprins acțiuni în vederea deghizării originii a circa 13 milioane de lei. Astfel, proveniența banilor a fost camuflată prin investirea acestora în achiziționarea mai multor bunuri mobile și imobile, prezentând de fiecrare dată una și aceeași proviniență a banilor.
În urma efectuării perchezițiilor, au fost ridicate documente relevante pentru investigarea cazului și dispozitive electronice de stocare a informației, urmând ca acestea să fie examinate și apreciate ca probe importante pentru cauza penală.
În prezent, ambele persoane sunt cercetate în stare de libertate.
Acțiunile în prezenta cauză se desfășoară sub conducerea procesuală a Procuraturii Anticorupție.
Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
(VIDEO) Nou accident cu implicarea unui motociclist gonit de INSP
Un motociclist a ajuns la spital, după ce a fost implicat într-un accident în timp ce era gonit de o motocicletă a INSP. Cazul a avut loc în jurul orei 13:50, la intersecția străzilor Ismail și Calea Moșilor.
Accidentul mortal de la Basarabeasca. Șoferul fugar s-a predat
Șoferul care a lovit mortal, miercuri dimineață, o femeie de 64 de ani și a părăsit locul accidentului, în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, a fost identificat. Bărbatul are 26 de ani și s-a prezentat benevol joi la Poliție, urmând să fie reținut pentru 72 de ore.
(VIDEO) Bărbat bătut și jefuit de doi indivizi, la Sîngerei
Un bărbat din Sîngerei a fost bătut și jefuit de doi inși în vârstă de 21 și 22 de ani. Aceștia i-au furat portofelul cu bani și telefonul mobil, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 10 000 de lei.